Acasă Actualitate Avem SF-ul. Complexul sportiv din zona Lipovei ar putea fi gata în...

Avem SF-ul. Complexul sportiv din zona Lipovei ar putea fi gata în 2019

DISTRIBUIȚI

Primăria Timişoarei a primit Studiul de Fezabilitate pentru complexul sportiv din zona Lipovei, unde vor fi amenajate şi două bazine de înot, unul acoperit şi unul în aer liber, care vor fi gata spre finele anului 2019.

“Avem SF pentru complexul sportiv şi de agrement de la intersecţia străzii Silistra cu strada Verde.

(…). La următoarea şedinţă a CLT se va aproba SF, apoi se dă undă verde pentru PT cu DALI şi organizăm licitaţia pentru execuţia propriu-zisă. Totul va fi gata spre finalul lui 2019. Întregul complex va avea 11.055 mp, din care peste 2.000 mp va fi spaţiu verde”, spune primarul Nicolae Robu.

Acolo vor fi funcţionalităţi conexe, o sală multifuncţională pentru scrimă, box şi alte sporturi, bazin de înot în aer liber şi acoperit, la standarde semiolimpice, cu lungimea de 25 m, terenuri pentru handbal, minifotbal, baschet, volei, tenis, spaţiu verde amenajat, bănci şi locuri de joacă şi va fi amenajată o parcare cu peste 100 de locuri.

Serviciile complete de proiectare includ mai multe operaţiuni, inclusiv pregătirea caietelor de sarcini, servicii pe care le realizează, în urma licitaţiei, aparţin Rheinbrucke SRL, printr-un contract cu o valoare de 143.500 de lei fără TVA.

Pe de altă parte, în zona Lacului se aşteaptă rectificarea suprafeţei, care în realitate este mult mai mare decât cea din scripte, iar legea permite corijări doar prin instanţă. Accesul va fi gratuit, pentru că, spune primăria, sportul este foarte sănătos.

Un alt şantier pentru complexe sportive şi de agrement se va deschide şi în Calea Buziaşului.

Plansa

Comentarii

comentarii