Acasă Sport Banatul are cele mai bune echipe de lupte libere din ţară

Banatul are cele mai bune echipe de lupte libere din ţară

DISTRIBUIȚI

• Echipele de băieţi şi de fete ale CSM Timişoara au devenit campioane ale României la lupte libere, iar luptătorii de la CSM Lugoj au obţinut titlul de vicecampioni naţionali

Ediţia 2012 a Superligii naţionale de lupte libere pentru echipele de seniori s-a încheiat în triumf pentru formaţiile bănăţene. Cele două formaţii, de băieţi şi de fete, ale Clubului Sportiv Municipal Timişoara au cucerit în premieră titlul de campioane ale României, iar formaţia din Lugoj (campioană în 2006, 2008, 2009, 2010 şi 2011) a trebuit să se mulţumească cu titlul de vicecampioană naţională în întrecerea băieţilor.

La turneul final al Campionatului Naţional pe echipe – Superliga de seniori, desfăşurat, sâmbătă, la Chiajna, în apropiere de Bucureşti, bătălia pentru titlul naţional s-a dat între cele două formaţii bănăţene. La limită, cu 4-3, s-au impus luptătorii de la CSM Timişoara, pregătiţi de antrenorul coordonator Petre Brânduşan şi manageriaţi de consilierul judeţean Gheorghe Bologa, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Timiş şi fost preşedinte al secţiei de lupte a CSM Lugoj.

După cinci titluri naţionale, din care patru obţinute consecutiv în perioada 2008-2011 (toate cucerite cu Bologa la conducere), luptătorii de la CSM Lugoj (echipă pregătită de Emil Vanea) au trebuit să se mulţumească doar cu medaliile de argint. Pe treapta a treia a podiumului au urcat luptătorii de la Steaua Bucureşti.

În întrecerea fetelor, deşi s-au aflat la prima participare în Superligă, luptătoarele de la CSM Timişoara au cucerit titlul naţional, fiind urmate, în ierarhia naţională, de Steaua Bucureşti şi CS Roman.

Comentarii

comentarii