Acasă Eveniment Banatul multicultural

Banatul multicultural

DISTRIBUIȚI

Banatul Montan, deşi este recunoscut prin potenţialul său turistic, nu reuşeşte să se regăsească pe harta turistului străin, consideră prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Din acest motiv a fost lansat proiectul „Banatul Multicultural 2012”, o campanie de imagine menită să creeze un brand turistic pentru un colţ de ţară aproape necunoscut. Gândit de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, proiectul îşi propune promovarea atracţiilor turistice din Banatul Montan, de la cele patru Parcuri Naţionale, până la clădirile şi muzeele pe care chiar şi oamenii locului le-au lăsat în uitare. Un Top 10, din care nu puteau lipsi cea mai veche cale ferată montană din România, Oraviţa-Anina, cel mai vechi teatru din ţară, Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa, Fântâna cinetică şi Muzeul de locomotive cu abur din Reşiţa sau centrul istoric al staţiunii Băile Herculane sunt doar câteva din obiectivele turistice care ar putea atrage mii de turişti străini. De aceste obiective, din păcate, nici chiar cărăşenii nu îşi mai aduc aminte decât cu greu”, a declarat luni prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.
În momentul de faţă, în Caraş-Severin sunt doar puţin peste 7.000 de locuri de cazare, în cele 144 de pensiuni şi hoteluri din judeţ. Deocamdată nu se cunosc costurile unui asemenea proiect, având în vedere complexitatea acestuia, şi nici finanţarea, dar decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice din universitatea reşiţeană speră ca proiectul să prindă contur, într-un viitor cât mai apropiat.

Comentarii

comentarii