Acasă Sport BC Timişoara a ieşit din cursa pentru Cupa României

BC Timişoara a ieşit din cursa pentru Cupa României

DISTRIBUIȚI

baschetBaschet Club Timişoara a bifat primul obiectiv ratat din acest sezon, ieşind din cursa pentru câştigarea Cupei României.

Chiar dacă echipa a fost preluată de antrenorul Dragan Petricevic, ultimul care a adus cupa la Timişoara, alb-violeţii nu au putut trece în dubla întâlnire de CSM Oradea.Având de recuperat 19 puncte după înfrângerea din primul meci disputat la Oradea, timişorenii au fost nevoiţi să joace la un nivel ridicat în partida de duminică, pentru a trece mai departe în cupă. Cu un start bun de meci, „leii” au dat senzaţia că pot trece peste handicapul din meciul tur, la pauză, BC Timişoara fiind la conducere cu trei puncte avans. În partea a doua a meciului, Oradea a preluat iniţiativa şi s-a distanţat pe tabelă până la cinci puncte. Bănăţenii au încercat să revină, însă Oradea a profitat din plin de omogenitatea lotului şi s-a impus la finalul celor patru sferturi cu scorul de 77-70. Înfrângerea de duminică a scos-o pe BC Timişoara din ediţia de anul acesta a Cupei, bănăţenii urmând să lupte în continuare pentru accederea în play-off-ul Ligii Naţionale. La finalul meciului, antrenorul bănăţenilor a declarat că, partida retur putea fi câştigată dacă suporterii bănăţeni se implicau mai mult în susţinerea echipei. Eşecul în faţa orădenilor a arătat, după părerea lui Petricevic, că Timişoara nu are încă o echipă închegată, datorită jucătorilor nou-veniţi şi care nu au reuşit să se integreze repede în sistemul de joc folosit de antrenorul sârb.

Comentarii

comentarii