Acasă Economic Bogdan Mihail devine preşedinte al Smithfield România

Bogdan Mihail devine preşedinte al Smithfield România

DISTRIBUIȚI

Din data de 10 noiembrie 2010, toate companiile Smithfield din România vor raporta lui Bogdan Mihail, care devine preşedinte al Smithfield România, respectiv al companiilor Smithfield Ferme, Smithfield Prod, Agroalim Distribution şi Agroalim Logistics. „În cadrul eforturilor noastre susţinute de îmbunătăţire a performanţelor operaţionale şi financiare ale business-ul din România, compania Smithfield va aborda în continuare o strategie integrată pentru dezvoltarea operaţiunilor sale din România. Această schimbare va crea cadrul menit a aduce la acelaşi nivel operaţiunile noastre şi a le îmbunătăţi performanţele pentru a oferi produse şi servicii la nivelul aşteptărilor consumatorilor din România,” se precizează într-un comunnicat al companiei.
Bogdan Mihail, director general al Smithfield Ferme în ultimii trei ani, are o bogată experienţă anterioară în domeniul industriei bunurilor de larg consum, în dezvoltarea afacerilor, management, producţie, marketing şi distribuţie FMCG. Este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”; în perioada 1999-2001 a absolvit Executive MBA la Asebuss & Washington University din Seattle; în anul 2002 a urmat cursurile Advanced Management Program la Harvard Business School (HBS) din Statele Unite ale Americii; în 2006 a absolvit cursurile Advanced Management Program, INSEAD din Franţa, iar în 2010 a absolvit cursurile Institute of Directors (IOD), UK.

Comentarii

comentarii