Acasă Actualitate Bunici și nepoți! Un parteneriat de 10 ani, între Școala nr. 2...

Bunici și nepoți! Un parteneriat de 10 ani, între Școala nr. 2 și Asociația Seniorilor Timișoara

DISTRIBUIȚI

Școala Gimnazială Nr. 2 din Timișoara a dezvoltat un parteneriat educațional cu Asociația Seniorilor din Timișoara, încă din 2007, prin care să transmită elevilor bucuria și meșteșugul confecționării mărțișoarelor tradiționale, așa cum au fost ele preluate de către Rodica Vlădoianu (membru ASMT).
Cu dăruire și multă răbdare cadrele didactice i-au îndrumat pe elevi și le-au insuflat acestora importanța păstrării și transmiterii valorilor culturale – în special în ceea ce privește tradiția mărțișorului. Timp de 10 ani au fost organizate ateliere de creație și expoziții atât în școală cât și în alte locații (Muzeul Satului Bănățean și Mansarda Bastionului Therezia) precum și diferite concursuri.
Inițiatoarea parteneriatului a fost Pentea Oana din partea Școlii Gimnaziale Nr. 2 și Rodica Vlădoianu din partea ASMT, alături de doamnele învățătoare Ungureanu Maria, Florea Emilia, Turcu Mitrița, mai târziu alăturându-se și d-nele prof. Oprican Ermina și Hajdo Mirela. La eveniment au fost invitați Nicu VLAD Nicolae, președinte al Asociației Seniorilor din Timișoara și Maria Mândroane dr.etnolog în cadrul Muzeului Satului Bănățean. ”Este singurul parteneriat derulat pe o periadă atât de mare cu vreo școală din Timișoara” a declarat Rodica Vlădoianu.

Comentarii

comentarii