Acasă Eveniment Un tânăr de 19 ani s-a sinucis pentru că a picat la...

Un tânăr de 19 ani s-a sinucis pentru că a picat la bac

DISTRIBUIȚI

UPDATE

Caz incedibil la Timişoara! Un băiat de doar 19 ani se pare că s-a sinucis din cauză că a picat bacalaureatul la matematică. Cadavrul tânărului a fost decoperit de patronul unui depozit de materiale de construcţii situat pe Calea Torontalului din Timişoara. 

În primă fază anchetatorii au crezut că este vorba despre o persoană care a murit în urma unui accident auto şi care ulterior a fost aruncat în curtea depozitului de materiale de construcţii. La câteva ore distanţă poliţiştii din Timiş lansează o nouă ipoteză. Aceştia spun că tânărul s-a sinucis pentru că a picat bacalaureatul la matematică. Poliţiştii care investighează acest caz au stat de vorbă cu părinţii băiatului care spun că acesta era tare mâhnit pentru că a picat bacalaureatul de două ori în acelaşi an. Trupul neânsufleţit al tânărului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală unde urmează să fie făcută o necropsie pentru a se stabili în ce împrejurări a decedat tânărul găsit în curtea unui depozit de materiale de construcţii.

"În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că tânărul a plecat de acasă, duminică dimineaţă, să îşi vadă rezultatele la bacalaureat. Din investigaţii a reieşit că el a picat bacalaureatul, de aceea nu excludem posibilitatea ca acesta să se fi sinucis, iar rănile care iniţial păreau produse în urma unui accident rutier să fi fost, de fapt, produse prin faptul că el s-a târât pentru a ajunge la mansarda imobilului aflat în curtea acelui depozit", a precizat Madalina Mezdrea, purtator de cuvant al Politiei Timis. Potrivit anchetatorilor, tânărul de 19 ani, Marius S., fusese elev la Liceul "Emanuil Ungureanu" din municipiu, iar săptămâna trecută a susţinut pentru a doua oară examenul de bacalaureat, după ce în sesiunea din vară l-a picat. Părinţii tânărului le-au declarat anchetatorilor că acesta era deprimat şi a plecat supărat de acasă duminică, în jurul orei 9.00, deoarece nu reuşise să promoveze examenul de bacalaureat nici în sesiunea din toamnă. Conform site-ului bacalaureat.edu.ro, tânărul a obţinut nota 9.00 la Limba şi literatura română, 5,05 la Biologie şi 4,35 la Matematică în sesiunea de toamnă a bacalaureatului.

 

Comentarii

comentarii