Acasă Actualitate Campanie de donat jucării organizată de echipa Visma Software România

Campanie de donat jucării organizată de echipa Visma Software România

DISTRIBUIȚI

Echipa din Timișoara a companiei Visma Software România continuă campania ”Gift Giving Season”. Începută anul trecut, aceasta vizează persoanele mai puțin norocoase. Dacă până acum obiectele donate au ajuns la Federația Caritas, care acordă servicii de asistență socială primară, de data aceasta copiii au fost cei care s-au bucurat de cadouri.

Nu doar sărbătorile sunt momentele în care este bine să ne gândim la cei de lângă noi. Fie că vorbim de cei dragi sau de alte persoane, sentimentul de a dărui este la fel de prețios tot anul. O masă caldă, haine sau jucării, toate vor aduce o mică bucurie oricând. De cele mai multe ori, fericirea poate veni fără mare efort, cu ajutorul unor lucruri de care vă puteți lipsi.

Visma Software România oferă, de data aceasta, sprijin copiilor din Cugir și din satul Secas. Membri echipei au colectat, astfel, zeci de jucării și cărți pentru ei. În Cugir acestea au ajuns la Asociația ”Ține de tine” care a început proiectul ”Jucării pentru copii”, iar în Secas acestea au fost oferite unei grădinițe.

”La Visma Software România, Gift Giving Season durează tot anul. Începând din 2018, ne implicăm în fiecare cauză pe care o găsim și cu care ne identificăm noi sau colegii noștri. Ne propunem să facem ceva în plus, de câte ori se ivește ocazia. Totodată, ne dorim să amintim tuturor că bucuria de a ajuta este o împlinire în sine”, transmite Sorin Rotariu, Managing Director. 

Visma România este o companie furnizoare de produse de software pentru automatizarea activităților cu ajutorul sistemelor de gestiune ERP și produselor complementare POS și CRM, între altele. Brandul ocupă o poziție de lider de piața în Europa datorită diversității produselor, dar și calității acestora. În România, Visma și-a făcut simțită prezența în 2006, odată cu deschiderea primului centru R&D, la Timișoara. Un an mai târziu, Visma a devenit acționarul firmei Multimedia Capital România, din Sibiu. În 2009, Visma Software Timișoara și Visma Software Sibiu au fuzionat, devenind Visma Software România, o singură companie, cu sediu la Sibiu și punct de lucru la Timișoara.

Comentarii

comentarii