Acasă Sport Campionat european de juniori la Reșița

Campionat european de juniori la Reșița

DISTRIBUIȚI

În centrul civic al municipiului Reşiţa, au avut loc o serie de manifestări, prin care s-a dorit ca tinerii să se declare împotriva violenţei de orice fel. Lupta universală – universal fight – UniFight – a fost desprinsă din pentatlonul militar şi reprezintă un sistem sportiv care se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calităţilor fizice. Acest sistem cuprinde două etape, bazate pe întrecerea fizică, respectiv parcurgerea pistei cu obstacole şi proba de tir, precum şi lupta corp la corp. Organizat pentru al treilea an consecutiv, în România, Campionatul European de Unifight pentru Juniori a atras cei mai buni luptători de Unifight, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani, lotul României de juniori fiind compus, în acest an, din 34 de sportivi, băieţi şi fete. În Sala Polivalentă din Reşiţa, Azer Qasanov, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Amatori Unifight, a deschis oficial ediţia 2010 a Campionatului European pentru Juniori. Organizatori ai Campionatului European de Unifight de Juniori de la Reşiţa au fost Club Sportiv Ateneu Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Competiţia, găzduită de Sala Polivalentă din Reşiţa, în perioada 20-22 august, a reunit peste 100 de sportivi din ţări precum Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Rusia, România şi Ucraina. „Campionatul European de Unifight juniori 2010 băieţi şi fete de la
Reşiţa s-a încheiat sâmbătă, 21 august, la ora 20,30. După o competiţie ce a durat două zile, în cursul căreia nu s-a produs nici o accidentare, lotul României a fost aplaudat de către locuitorii oraşului Reşiţa, ce au asistat atât la competiţie, cât şi la premiere. Cu un lot puternic, România a cucerit 3 medalii de aur la Unifight full contact şi 3 la Unifight light”, a spus Simona Niculescu, secretarul general al federaţiei. La Unifight full contact, Diana Belbiţă (14-15 ani, 52 kg), Nicolae Boldea (16-17 ani, 60 kg), Ionuţ Răceanu ( 16-17 ani, 65 kg) au cucerit medalii de aur pentru România. Medialiaţi cu argint la Unifight full contact au fost Alina Lăpădat (16-17 ani, 62 kg), Nicu Speriuş (14-15 ani, 45 kg), Orlando Bodea (14-15 ani, 70 kg), Tiberiu Dan Stuparu (14-15 ani, 75 kg), Marian Păunescu (16-17 ani, 70 kg), Cătălin Vochiţa (16-17 ani, 75 kg), Alexandru Ilie (16-17 ani, 80 kg), Emilian Mirea (16-17 ani, 85 kg). Flori Mădălina (16-17 ani, 62 kg), Alexandru Csma (14-15 ani, 45 kg), Ciuruk Roki (14-15 ani, 60 kg), Octavian Gîndac (16-17 ani, 60 kg), Eduard Mărăcineanu (16-17 ani, 65 kg), Alexandru Curcudel (16-17 ani, 70 kg), Darius Butean (16-17 ani, 80 kg) au câştigat medalia de bronz. Diana Belbiţă (14-15 ani, 52 kg), Ionuţ Răceanu (16-17 ani, 65 kg) şi Alexandru Ilie (16-17 ani, 80 g) sunt campionii României la Unifight light contact. Tot la Unifight light contact, Alexandra Zup (14-15 ani, 47 kg), Nicu Speriuş (14-15 ani, 45 kg), Octavian Gîndac (16-17 ani, 60 kg), Eduard Mărăcineanu (16-17 ani, 65 kg), Emilian Mirea (16-17 ani, 85 kg) au adus ţării noastre medali de argint. Medaliat cu bronz la Unifight light contact a fost Alexandru Cosma (14-15 ani, 45 kg).

Comentarii

comentarii