Acasă Actualitate „Cantina de ajutor social din Lugoj nu trebuie desfiinţată”

„Cantina de ajutor social din Lugoj nu trebuie desfiinţată”

DISTRIBUIȚI

Democrat-liberalii lugojeni nu cred că activitatea cantinei ar putea fi înlocuită prin acordarea unor tichete sociale
Conducerea PDL Lugoj a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia administraţiei lugojene de a desfiinţa Cantina de ajutor social din municipiul de pe Timiş. Conform declaraţiilor făcute de primarul Francisc Boldea, după preluarea Spitalului Municipal Lugoj de către administraţia locală, Cantina de ajutor social, „care produce anual pierderi însemnate”, ar putea fi mutată în cadrul spitalului, unde se va renunţa la externalizarea servirii hranei pentru pacienţi, iar abonaţii cantinei sociale ar primi, în locul hranei, tichete de masă în valoare de 40  de lei. Marius Martinescu, preşedintele PDL Lugoj, consideră că nu ar trebui desfiinţată Cantina de ajutor social. „Chiar dacă din punctul de vedere al execuţiei de lucrări nu s-a făcut absolut nimic în ultimii doi ani pentru locuitorii din cartierul Herendeşti – Bocşei (cel mai sărac cartier al Lugojului – n.r.), cred că nu ar trebui desfiinţată Cantina de ajutor social, fiindcă, acum, ea se dovedeşte mult mai utilă decât a fost la momentul înfiinţării, în special pentru locuitorii acestui cartier. În vremuri de criză cred că sunt mulţi oameni care au nevoie să servească o mâncare caldă. Nu cred că activitatea cantinei ar putea fi înlocuită prin acordarea unor tichete sociale. Aceste tichete ar ajuta una sau două societăţi comerciale din oraş, unde ele ar putea fi decontate contra alimente. Sper că aprobarea acestor tichete sociale s-a făcut într-adevăr pentru ajutorarea celor nevoiaşi şi nu pentru a susţine unu sau două magazine bine plasate, pe strada Timişorii, pe strada Făgetului sau pe strada Caransebeşului”, a declarat Marius Martinescu.

Comentarii

comentarii