Sâmbătă, 10 mai, Caravana agricolă „PNL susţine dezvoltarea satului românesc” va ajunge în alte patru localităţi din Timiş: Săcălaz, Giarmata, Iecea Mare şi Maşloc.
Ciprian Kovacs, coordonatorul campaniei şi directorul Camerei Agricole Timiş, a spus că obiectivul caravanei este informarea agricultorilor din mediul rural din Timiş cu privire la modalităţile de accesare a uriaşelor fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală în perioada 2014-2020.
Caravana este alcătuită din specialişti în atragerea fondurilor europene din domeniul agriculturii, mediului de afaceri şi IMM-urilor. „Toată echipa se va deplasa în mediul rural timişean pentru furnizarea şi diseminarea corectă a informaţiilor tehnice necesare întocmirii cererii de finanţare şi a cererii de plată, precum și stimularea creșterii gradului de interes în rândul fermierilor, privind finanțările nerambursabile, schemele de plăți directe în agricultură și beneficiile obținute în urma derulării proiectelor”, a subliniat Kovacs.