Acasă Actualitate Câştigător pentru sistemul integrat de gestionare a deşeurilor în Arad

Câştigător pentru sistemul integrat de gestionare a deşeurilor în Arad

DISTRIBUIȚI

Ieri, la sediul Consiliului Judeţean Arad, a fost semnat contractul pentru proiectul „Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului şi supervizarea lucrărilor – sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Arad”. Câştigătorul licitaţiei este firma SC Project Developer SRL & FCG Finnish Consulting Group LTD. Valoarea contractului este de 8.980.186 lei, la care se adaugă TVA, iar durata contractului este de 36 de luni. Contractul include următoarele componente: suport în managementul proiectului pentru Unitatea de Implementare a Proiectului CJA, supervizarea lucrărilor de construcţii, sprijin în procesul de achiziţii şi asistenţă tehnică pentru dezvoltarea şi implementarea strategiei de informare şi conştientizare a publicului referitoare la gestionarea deşeurilor municipale. „Firma câştigătoare va veni în Arad cu personal de specialitate, incluzând aici de exemplu experţi financiari sau experţi în achiziţii, care vor sprijini consiliul judeţean în implementarea proiectului. Este vorba despre efectuarea unor cercetări preliminare, legate de colectarea selectivă a deşeurilor, compostare, sortare, transfer şi eliminare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu. În ceea ce priveşte evoluţia celorlalte două componente ale proiectului, în cadrul celei de-a doua componente, „Lucrările de construcţii”, în urma evaluării ofertelor, a fost desemnat câştigătorul. Consiliul Judeţean Arad urmează să semneze contractul după expirarea perioadei de contestaţii, conform prevederilor legale în vigoare. În cazul celei de-a treia componente, „Achiziţia de echipamente”, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţiile referitoare la această achiziţie. Prin punerea în aplicare a dispoziţiilor  CNSC, procedura de achiziţie publică va continua. Data deschiderii ofertelor va fi anunţată în SEAP.
 

Comentarii

comentarii