Acasă Eveniment Ceaţa provoacă din nou întârzieri pe Aeroportul Timişoara

Ceaţa provoacă din nou întârzieri pe Aeroportul Timişoara

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Numărul curselor aeriene afectate, joi dimineaţă, din cauza ceţii care persistă în zona Aeroportului Internaţional din Timişoara a ajuns la 24, astfel că 13 curse au întârzieri la sosirea pe acest aeroport, iar unsprezece curse, care urma să fie operate cu aceleaşi avioane, nu pot decola. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că sunt afectate atât curse naţionale, cât şi internaţionale. "Sunt afectate 13 curse care ar fi trebuit să sosească la Timişoara. Sunt curse din ţară, din Ucraina, Spania şi Republica Moldova", a spus Nicoleta Trifan.

Potrivit sursei citate, toate aceste avioane urmau să sosească la Timişoara, să preia pasageri de acolo şi să plece spre alte destinaţii, din această cauză fiind întârzieri la plecare pentru 11 curse. "Sunt afectate 11 curse care ar fi trebuit să plece de la Timişoara, prima cursă având ora de plecare 9.25. Sunt curse care ar fi trebuit să plece spre Marea Britanie, Italia, Germania şi Grecia ", a declarat Nicoleta Trifan. Sursa citată a precizat că, pentru a se putea ateriza în condiţii de ceaţă, trebuie îndeplinite trei condiţii: să existe echipamente speciale pe aeroport, ceea ce la Timişoara există, să fie echipamente speciale la bordul aeronavelor şi să existe un echipaj antrenat şi echipat pentru aterizări şi decolări în condiţii de vizibilitate redusă.

UPDATE 10.30 Până în prezent nu a decolat nicio cursă de pe Aeroportul din Timişoara. Întârzierile sunt de peste o oră. Cea mai mare întârziere o are cursa de la Madrid care trebuia să ajungă la Timişoara la ora 08.03.  Cei 144 de pasageri au aterizat la Budapesta şi vor fi aduşi la Timişoara cu autocare. O altă cursă care venea de la Chişinău a aterizat la Arad.

UPDATE 12.30: Activitatea pe Aeroportul Internaţional din Timişoara a fost reluată, joi la prânz, după ce ceaţa a început să se ridice, în total fiind afectate 24 de curse aeriene, care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze de pe aeroportul timişorean şi care înregistrează întârzieri de până la şapte ore. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat că activitatea s-a reluat în jurul orei 12.15, când a aterizat prima aeronavă, în total fiind afectate de ceaţă 24 de curse aeriene, care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze de pe aeroportul timişorean. Conform sursei citate, cea mai mare întârziere o înregistrează o cursă WizzAir, care ar fi trebuit să decoleze spre Londra la ora 6.10 şi este programată să plece la ora 13.00. Această cursă este operată cu aeronava care a fost redirecţionată în cursul nopţii la Budapesta, pasagerii fiind transportaţi spre destinaţie cu autobuze, iar avionul urmează să ajungă şi el la Timişoara. Joi dimineaţă, 24 de curse aeriene interne şi internaţionale au fost afectate din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional din Timişoara. Dintre acestea, 13 curse aveau întârzieri la aterizare, ele venind de pe aeroporturi din ţară, din Ucraina, Spania şi Republica Moldova. Toate aceste avioane urmau să sosească la Timişoara, să preia pasageri de acolo şi să plece spre alte destinaţii, din această cauză fiind întârzieri la plecare pentru 11 curse, spre Marea Britanie, Italia, Germania şi Grecia. Tot din cauza ceţii, o cursă WizzAir cu 144 de pasageri care trebuia să sosească la Timişoara la ora 0.10, de la Madrid, a fost deviată la Budapesta.

Comentarii

comentarii