Acasă Eveniment Un austriac a vrut să-şi dea foc în Tribunalul Timiş

Un austriac a vrut să-şi dea foc în Tribunalul Timiş

DISTRIBUIȚI

UPDATE

Primăria Timişoara face clarificări în cazul austriacului care a vrut să-şi dea foc în Tribunalul Timiş

Un austriac de 49 de ani a fost la un pas să-şi dea foc joi dimineaţa, într-o sală de judecată a Tribunalului Timiş. Martorii incidentului au intrat în panică. Stelian Alexandroniu s-a stropit cu benzină şi a aprins bricheta. Jandarmii au intervenit şi au evitat un eventual dezastru.

Victima mafiei imobiliare?

Austriacul este extrem de supărat după ce de ani buni se judecă pentru un imobil din Timişoara. La ultimul termen a venit cu steagul României într-o mână şi o sticlă de benzină în cealaltă. Gestul său nu a fost gustat de autorităţi. „Cetăţeanul austriac cu domiciliul în Austria, în timp ce se afla într-o sală de judecată, ca parte într-un proces, a ameninţat că îşi va da foc, stropindu-se cu o substanţă inflamabilă. Jandarmii au intervenit şi l-au oprit în a-şi continua acţiunea. Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice a fost sancţionat cu 300 lei amendă”, spune Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Timiş. Austriacul susţine că este victima mafiei imobiliare şi a autorităţilor din Timişoara. El promite că va mai apela la gesturi extreme dacă nu i se face dreptate.

Primăria Timişoara face clarificări în cazul austriacului care a vrut să-şi dea foc în Tribunalul Timiş

 

“Domnul Stelian Alexandroniu nu are nici o relaţie contractuală cu Primăria Municipiului Timişoara, domnia sa cumpărând un imobil de la S.C. Metropol S.A. Conform deciziei 503/A/29.05.2009 a Tribunalului Timiş, din considerente legate de situaţia juridică a imobilului, respectiv preluarea sa prin naţionalizare şi închirierea către persoane fizice, decurge concluzia că imobilul din str. Gării nr. 6 nu este cel care a devenit proprietatea S.C. Metropol S.A.  şi care a fost înstrăinat către Stelian Alexandroniu. Mai mult decât atât, dl Alexandroniu a cumpărat un imobil reprezentând hale de producţie. Imobilul la care face referire acum domnia sa a avut dintotdeauna destinaţia de locuinţe şi a fost ocupat de la naţionalizarea sa de persoane fizice în baza unor contracte cu Statul Român. 

Precizăm faptul că imobilele situate în Timişoara pe strada Gării au fost renumerotate în cărţile funciare aferente fără acordul Primăriei Municipiului Timişoara, contractele de vânzare-cumpărare încheindu-se conform înscrisurilor greşite din Cartea Funciară. S.C. Metropol S.A. s-a intabulat în Cartea Funciară asupra imobilului din str. Gării nr. 5 (modificat fără acordul Primăriei prin suprascriere în str. Gării nr. 6 şi revenit în prezent la nr. 5) pe care ulterior l-a vândut ca fiind situat pe str. Gării nr. 6. 

Primăria Municipiului Timişoara a deschis acţiune în instanţă pentru  rectificarea cărţilor funciare respective, domnul Stelian Alexandroniu fiind înştiinţat că va fi informat după clarificarea intabulării S.C. Metropol S.A. şi finalizarea acţiunii în instanţă. De asemenea, domnul Stelian Alexandroniu a fost informat asupra tuturor aspectelor precizate mai sus şi rugat să ia legătura cu S.C. Metropol S.A., unitatea de la care a cumpărat imobilul, pentru a obţine precizări vizavi de care este, de fapt, imobilul în care S.C. Metropol S.A. a avut atelierele de producţie şi care a fost cumpărat de domnia sa”, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara.

 

 

Comentarii

comentarii