Acasă Actualitate Cei mai fraieri hoţi sunt la Timişoara

Cei mai fraieri hoţi sunt la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Trei „ciorditori” care i-ar face să râdă şi pe cei mai naivi dintre hoţi au fost reţinuţi, într-o singură zi, de jandarmii timişoreni. Un tânăr de 30 de ani a plătit un coş plin de marfă, la Timişoara, dar nu a mai avut bani pentru o amărâtă de conservă de peşte. A băgat-o în buzunar şi nici nu s-a gândit că ar putea fi suspect după ce a cumpărat legal mai multe poduse dintr-un magazin „Nova-Tim”. „După ce şi-a calculat valoarea produselor, un timişorean şi-a dat seama că banii nu-i ajung şi pentru cutia de conservă de peşte care era deja în coşul de cumpărături. Pentru că nu vroia să renunţe la produs, s-a gândit că dacă îl ascunde în buzunarul hainei, nu-l va observa nimeni. Acesta a fost reţinut de agentul de pază al magazinului, care a anunţat jandarmii”, spune locotenent-colonel Daniela Stanciu, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara. Câteva ore mai târziu, două femei s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat după ce au încercat să părăsească un supermarket cu două cutii de cremă de faţă, două deodorante şi două rollstikuri. Speriate, hoaţele au achitat toată marfa, dar nu au scăpat de răspundere penală. Ele sunt cercetate pentru furt calificat.

Comentarii

comentarii