Acasă Actualitate Cele patru case tradiționale din Muzeul Viu al Timișoarei – gata să...

Cele patru case tradiționale din Muzeul Viu al Timișoarei – gata să primească mobilă și… actanți

DISTRIBUIȚI

muzeu viu actanti

Casele din Muzeul Viu din Timișoara sunt construite deja. Urmează să fie și mobilate, iar cei opt actanți vor fi prezenți în ele pentru a demonstra obiceiurile din casa bănățeană, maghiară, șvăbească și sârbească de la Muzeul Satului Bănățean. Sunt angajați deja opt oameni – actanți. Cei care se ocupă de Casa Maghiară au specialitatea pescuit, ei se vor ocupa de ceea ce înseamnă viața unei familii de pescari. Cei de la Casa Românească se vor ocupa de creșterea animalelor și de tot ceea ce presupune lucrul acesta. Casa Germană este casa fierarului și Casa Sârbească aceea a țesătorilor. Proiectul prin care muzeul viu prinde viață este unul transfrontalier, cu fonduri europene.  ”În această perioadă de cinci ani de implementare a proiectului vrem să îndeplinim toate cerințele proiectului. Într-o primă fază, după finalizarea construcției, pănă la mijlocul anului viitor toate cele patru gospodării vor fi mobilate”, spune Dan Radosav, directorul Muzeului Satului Bănățean.
Proiectul este finanțat cu aproape 1.300.000 de euro, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 sub denumirea  “Muzeul Viu al Satului Bănățean, Csongrad – Timiș, Tradiție și Multiculturalitate”. Proiectul este susținut financiar și din bugetul Județului Timiș și al Municipalității Csongrad.

Comentarii

comentarii