Acasă Actualitate “Cine va plăti datoriile spitalelor din Timişoara făcute peste buget?”

“Cine va plăti datoriile spitalelor din Timişoara făcute peste buget?”

DISTRIBUIȚI

Până în 14 iulie, patru spitale din Timişoara vor trece în administrarea Primăriei Timişoara. Este vorba de Spitalul Louis Ţurcanu, Maternitatea Odobescu, Municipalul şi Spitalul de Boli Infecţioase. Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, a declarat că deja a fost înfiinţat un departament care se ocupă şi se va ocupa de preluarea acestor spitale. Medicul şi deputatul Horia Cristian a spus că procesul de descentralizare este inevitabil şi de dorit, dar românii sunt luaţi prin surprindere, ca de fiecare dată.
 “Aşa cum este prevăzut în OUG privind descentralizarea managementului spitalelor, datoriile spitalelor din România vor fi achitate odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei. Dar trebuie precizat că vor fi achitate numai: facturi cu termen depăşit la 31 martie 2010, pentru achiziţii efectuate legal care s-au încadrat în bugetul aprobat. O mare parte din datorii, care s-au efectuat prin depăşirea bugetului din 2008 şi 2009, nu vor putea fi achitate, ceea ce va împieta asupra transferului managementului spitalelor. Formularea din OUG este perfect legală, în concordanţă cu legea finanţelor publice, care prevede că nu se pot angaja cheltuileli peste bugetul aprobat”, a spus Horia Cristian. Pe de altă parte, se va pune problema recuperării acestor datorii, efectuate peste buget, care nu vor fi acoperite de MS. “Problema este “Cine va plăti aceste datorii?”. În fapt, aşa cum e în toată ţara, în Timişoara a ajuns momentul adevărului. Am ajuns în momentul în care trebuie să arătăm public cum funţionează spitalele, cum au fost şi cum sunt manageriate. Trebuie să înţelegem că managementul nu are legătură cu politica.
Trebuie ca opinia publică să vadă şi să înţeleagă că şi sistemul public are nevoie de manageri competenţi. De asemenea, trebuie ca cei care aspiră la acestă funcţie să înţeleagă clar că acţiunile lor au consecinţe finaciare pentru care trebuie să răspundă”, a spus Cristian.

Comentarii

comentarii