„Săptămâna trecută, la Ministerul Dezvoltării, am făcut o vizită la Compania Națională de Investiții, și mi-au dat asigurări că sala polivalentă este pe lista de investiții. Ținând cont că este un obiectiv major, de peste 50 milioane euro, vor trebui avize și o hotărâre de guvern pentru a demara construcția. Cred că ne-am clarificat cu toții vizavi de locație, Primăria Timișoara a retras locația propusă, recunoscând până la urmă că nu este liberă de sarcini. CJ Timiș a pus la dispoziție 10 hectare, necesarul este de maxim șase, am pus la dispoziție mai mult ținând cont că acolo vrem să realizăm un complex sportiv. Vom primi oficial aprobarea privind locația când va transmite Compania Națională de Investiții. Ținând cont că acest proiect este foarte important și în ceea ce înseamnă Timișoara 2021 le-am prezentat foarte serios domnului vicepremier Stănescu și doamnei director general Pătrășcoiu de la Compania de Investiții faptul că suntem foarte întârziați în ceea ce înseamnă realizarea acestei investiții. Dacă nu se vor mișca foarte repede în acest an vom pierde startul privind 2021”, a spus Călin Dobra, președintele CJ Timiș.
În anul 2019, conform liderului CJ Timiș, se va lansa licitația privind execuția construcției, cel mai probabil, iar în anul 2018 se vor realiza alte documentații premergătoare, printre care și studiu de fezabilitate.
Comentarii
comentarii