Acasă Politica Ciuhandu dă de pământ cu noua conducere a PNŢCD Timiş: „Nu recunosc...

Ciuhandu dă de pământ cu noua conducere a PNŢCD Timiş: „Nu recunosc şi nu am să girez sub nicio formă aşa-zisa comisie interimară condusă de Valentin Moldovan”

DISTRIBUIȚI

După zile întregi de tăcere, Gheorghe Ciuhandu, fostul preşedinte al PNŢCD Timiş, reacţionează în legătură cu decapitarea conducerii ţărăniste din Timiş, ce a avut loc acum aproximativ o săptămână. În locul lui Ciuhandu, şef a fost numit Valentin Moldovan, direct de către Pavelescu. „În urma rezultatelor slabe înregistrate la alegerile locale din acest an, Biroul Judeţean al PNŢCD Timiş, prezidat de mine, a decis să îşi asume responsabilitatea politică pentru acest eşec şi să organizeze alegeri pentru noi conduceri ale organizaţiilor municipală şi judeţeană în cursul lunii septembrie a acestui an. La fel cum am hotărât înaintea alegerilor locale să nu mai candidez pentru încă un mandat de primar al Municipiului Timişoara, pentru a lăsa locul unor colegi mai tineri, am anunţat public faptul că, din acelaşi motiv, nu intenţionez să mai candidez pentru o funcţie de conducere în PNŢCD Timiş”, spune Ciuhandu.

Faxul de la Pavelescu

În cursul zilei de 30 iulie 2012, era programată o şedinţă ordinară a Biroului Judeţean de Conducere, în cadrul căreia urmau să fie stabilite etapele de parcurs în vederea organizării alegerilor interne în partid. În aceeaşi zi, la sediul PNŢCD Timiş a ajuns un fax semnat de Aurelian Pavelescu prin care Biroul Judeţean ales era destituit şi a fost numită o comisie interimară având următoarea componenţă: Valentin Moldovan – preşedinte, Marius Popovici – prim-vicepreşedinte, Dorin Hehn – secretar, Adrian Orza – vicepreşedinte, Ciprian Florin Briceag – vicepreşedinte, Sorin Belei – vicepreşedinte, Ioan Bucătariu – vicepreşedinte, Dorel Cădariu – vicepreşedinte, Iancu Canea – vicepreşedinte, Ionel Curuţi – vicepreşedinte şi Liviu Popescu – vicepreşedinte. Valentin Moldovan a declarat că Ciuhandu va fi numit preşedinte de onoare al organizaţiei Timiş a PNŢCD şi că partidul va participa la alegerile parlamentare într-o alianţă electorală cu PDL.

„Nu pot fi de acord cu o alianţă cu Traian Băsescu şi acoliţii săi din PDL”

„Nu recunosc şi nu am să girez sub nici o formă aşa-zisa comisie interimară condusă de Valentin Moldovan atât timp cât aceasta este numită de către un preşedinte nelegitim al PNŢCD – Aurelian Pavelescu. Din informaţiile pe care le deţin, unii dintre cei nominalizaţi în aşa zisa comisie interimară de conducere nu au fost consultaţi şi nu sunt de acord cu această manevră. Aştept de la aceştia să se delimiteze public de mişcarea lui Aurelian Pavelescu şi Valentin Moldovan şi să acţioneze în spiritul celor stabilite în Biroul Judeţean de Conducere, respectiv pentru organizarea de alegeri interne în cursul lunii septembrie a acestui an, pentru a avea o conducere legitimă care să fie expresia dorinţei membrilor PNŢCD din Timişoara şi judeţul Timiş, şi nu a unui grup care încearcă să uzurpeze PNŢCD. În plan politic, nu pot fi de acord cu o alianţă cu Traian Băsescu şi acoliţii săi din PDL şi nu numai. Consider că aceştia poartă cea mai mare parte din vină pentru situaţia în care a ajuns România astăzi, drept pentru care rămân consecvent poziţiilor pe care le-am exprimat de nenumărate ori de-a lungul ultimilor opt ani. Voi combate public orice încercare de asociere a imaginii mele cu susţinerea acestor persoane”, transmite Ciuhandu.

„Interesele personale ale unora au ajuns să fie mai importante decât principiile şi idealurile care ar trebui să ne ţină împreună”

„Singurul partid în care am fost şi sunt membru este PNŢCD. Toate energiile mele au fost canalizate în ultimii 22 de ani pentru promovarea ideilor şi principiilor acestui partid, atât din prisma acţiunii politice cât şi din a celei din planul administraţiei publice. Cu riscul de a mă expune la o eventuală excludere din PNŢCD, nu voi accepta compromisul şi impostura şi nu le voi gira prin acceptarea  vreunei funcţii onorifice din partea acestui grup care acţionează nu în folosul PNŢCD, ci al propriilor interese. Intenţionez să rămân în PNŢCD şi nu doresc să fac parte din nici un alt partid, dar nu pot să îmi ascund dezamăgirea faţă de faptul că şi în Timişoara, la fel ca în întreaga societate românească, interesele personale ale unora au ajuns să fie mai importante decât principiile şi idealurile care ar trebui să ne ţină împreună”, încheie Ciuhnadu.

Comentarii

comentarii