Acasă Actualitate Clubul Rotary Timişoara a adunat peste 50.000 de euro, pentru proiectul ”Speranța...

Clubul Rotary Timişoara a adunat peste 50.000 de euro, pentru proiectul ”Speranța trăiește în inimile copiilor!”

DISTRIBUIȚI

Rotary Club Timișoara, un club implicat profund în viața comunității, a mai trecut un ”hop”. Este vorba despre proiectul de strângere de fonduri, al cărui nume l-ați găsit mai sus, referitor la susținerea Institutului de Boli Cardio –Vasculare, secția de Chirurgie Cardiacă Pediatrică, în scopul ajutorării copiilor cu anumite malformații, ce necesită intervenții chirurgicale. Speranța susținerii specializării unor medici, pentru a deveni și mai buni, a fost motivația profundă a membrilor clubului nostru pentru a contribui la dezvoltarea unui segment medical esențial.

Astfel, pe scena Teatrului Naţional din Timişoara a fost prezentată sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 19,00, premiera absolută a operetei “Grusst mein Banat” / “Salută Banatul meu”, compusă de Emmerich Bartzer în anul 1939, orchestrată şi dirijată acum de tânărul timişorean Andreas Schein. Premiera operetei a adunat rotarieni din Timișoara, România și Europa, ajungând la o participare amplă, de aproape 800 de persoane, pe scena Operei Timișoara.

În rolurile principale au evoluat Marius Goşa, Maria Boldan, Bogdan Aungurence, Annamaria Vinczi, Darius Gruiţa, Andra Barbul. Spectacolul a fost aplaudat intens, bucuria spectatorilor a fost evidentă!

Emmerich Bartzer s-a născut la Lovrin (Hatzfeld) în anul 1895, iar opereta în trei acte nu a ajuns la premiera programată în anul 1939, la Viena, fiind anulată din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

Intriga este construită în jurul unei teme a Banatului, şi anume trimiterea la ţară, în Banat, a copiilor din familiile nobile vieneze.

Încă din perioada interbelică, copiii din Viena erau trimişi la familii şvabe din Banat pentru a se recupera, pentru a fi mai apropiați de natură, de mediul rural curat. În mod firesc, ca urmare, s-au dezvoltat prietenii. Au fost deja publicate mai multe tratate istorice despre acest lucru. Astfel de copii au fost trimişi la ţară şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atât în Banat, cât şi în alte ţări, întrucât se credea că micuţii de la oraş sunt mai în siguranţă la ţară, precizează organizatorii evenimentului, Clubul Rotary Timişoara. Aceste detalii fac (făceau) parte din specificul Banatului, care a avut mereu un loc special în istoria regiunii.

După un an de muncă, Rotary Club Timişoara a reuşit să pună în scenă această premieră absolută a operetei “Grusst mein Banat”.

”Premiera absolută a spectacolului caritabil “Grusst mien Banat” a fost un adevărat omagiu adus valorilor bănăţene. S-au strâns pentru proiectul caritabil “Speranţa trăieşte în inimile copiilor” peste 50.000 de euro, mulţumită sponsorilor şi a celor care au participat la eveniment”, spune Daniel Marcu, Președinte Rotary Club Timișoara, 2023 – 2024.

 

Comentarii

comentarii