Acasă Sport Clubul Timişoara-Saracens plăteşte peste 10.000 de euro pentru dezgheţarea gazonului de pe...

Clubul Timişoara-Saracens plăteşte peste 10.000 de euro pentru dezgheţarea gazonului de pe Dan Păltinişanu

DISTRIBUIȚI

Duma 26Clubul de rugby Timişoara Saracens are sâmbătă meci cu Stade Francais, pe Stadionul Dan Păltinişanu, dar pe lângă problemele de lot – pentru că are mulţi jucători accidentaţi şi indisponibili – mai are şi problema gazonului care a îngheţat.
Pentru dezgheţare, vicepreşedintele clubului, Duşan Filipaş, a făcut demersuri toată noaptea de joi spre vineri ca să aducă, pe banii clubului, un generator de mare putere de lângă Bucureşti, singurul capbil să dezgheţe stadionul.
„După ce am închiriat stadionul pe bani, de la Consiliul Judeţean Timiş, am fost obligaţi să găsim o soluţie de compromis să curăţăm zăpada şi gheaţa care trecea de glezne. Mulţumim Penitenciarului Timişoara care ne-a ajutat enorm, 40 de deţinuţi au curăţat stadionul şi cu lopeţi şi târnăcoape, la mână, şi cu maşini de aruncat zăpada”, spun reprezentanţii clubului.
Costurile cu generatorul trec de 10.000 de euro şi sunt plătire de Clubul Timişoara-Saracens. Calculele amfitrionilor meciului de sâmbătă arată că doar în ziua meciului se vor consuma peste 500 de litri de motorină, generatorul având nevoie de 100 de litri de combustibil pe oră. Dar înaintea zilei de sâmbătă, au mai fost zeci de ore în care generatorul a lucrat, vineri.

Comentarii

comentarii