Acasă Actualitate Cluburile Lions din Timişoara au încheiat Anul Lionistic, la Muzeul de Artă...

Cluburile Lions din Timişoara au încheiat Anul Lionistic, la Muzeul de Artă Timişoara

DISTRIBUIȚI

Cluburile Lions din Timişoara au organizat ceremonia încheierii anului lionistic 2010 -2011 şi a investirii noii conduceri, vineri, 17 ianuarie de la ora 19, la Muzeul de Arată Timişoara. Ştefan Moldt, preşedintele Clubul Lions Timişoara, a predat clopotul şi ciocanul noului preşedinte Lucian Iovescu, Amadeo Frăţilă, preşedintele Clubul Lions Tymes 1266, a predat ştafeta lui Mihai Popescu, iar Narcisa Merderle, preşedinta Clubul Diamonds Timişoara, a fost înlocuită de către Daniela Holzheimer.

 Maeştrii de ceremonie au fost Marius Popa, ambasadorul onorific al Olandei în România, şi Mihai Olariu, unul dintre primii preşedinţi ai Districtictulului Lions 124 România. Unul dintre invitaţii de seamă a fost Dan Bedros, consulul onorific al Franţei în România. 

Pe plan mondial, aproape 1.35 milioane de bărbaţi şi femei, fac parte din cea mai mare asociaţie umanitară dedicată servirii comunităţii – cluburile Lions. Asociaţia Internaţională a Cluburilor Lions a fost fondată de Melvin Jones, în 1917 la Chicago, Statele Unite, şi a ajuns azi la un număr de 1.354.894 de membri grupati în peste 45.000 de cluburi din 206 de ţări.
Asociaţia este activă şi în România de mai bine de 20 de ani şi cuprinde 1.300 de membrii activând în cadrul a aproape 60 de cluburi, prin servicii voluntare, în comunitatea în care trăiesc. Leii sunt bărbaţi şi femei care îşi alocă din timpul lor liber pentru acţiuni umanitare, pentru colectarea de fonduri şi implementarea proiectelor care vin în ajutorul celor loviţi de soartă. Deviza cluburilor este “Noi servim”.

Comentarii

comentarii