Acasă Eveniment Cod galben de ploi şi furtuni

Cod galben de ploi şi furtuni

118
DISTRIBUIȚI

Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului a trimis, în cursul acestei dimineţi, o atenţionare Meteorologică – COD GALBEN către prefecturile din 33 de judeţe: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
În intervalul 4 august, ora 18 – 07 august, ora 9, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile din vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi se va caracteriza prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Pe arii restrânse, astfel de fenomene vor fi posibile şi în restul teritoriului.
În jumătatea de vest a ţării, manifestări de instabilitate se vor semnala începând din după-amiaza zilei de astăzi, 04 august.

Comentarii

comentarii