Acasă Economic CODECS este prezentă la sărbatoarea Universităţii de Vest şi pregăteşte lansarea a...

CODECS este prezentă la sărbatoarea Universităţii de Vest şi pregăteşte lansarea a şase cursuri noi

221
DISTRIBUIȚI

Compania CODECS va fi prezentă, în perioada 22-24 mai, la sărbătorirea a 70 de ani de existenţă a Universităţii de Vest din Timişoara, unde va organiza Zilele CODECS, un eveniment dedicat tuturor celor interesaţi de dezvoltare personală şi profesională.

“Prin această manifestare, ne propunem să facilităm accesul la programele Business School Professional (Certificatul Profesional in Management, Project Management, Business Operations, Supply Chain Innovation, Strategy and Management) dar si la programele de Training Open”, a declarat Rodica Rădulescu, director CODECS Business School. Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului de la Timişoara, cei interesaţi vor putea să viziteze standul CODECS, unde vor fi prezentate atât oferta de programe de pregătire profesională şi personală, cât şi colecţiile de carte de afaceri ale Editurii CODECS. CODECS, printr-o echipă de 16 profesori universitari de la cele mai bune universităţi din România, pregăteşte în prezent lansarea a şase noi cursuri proprii pentru a satisface exigenţele educaţionale tot mai înalte. “Încercăm să anticipăm nevoile studenţilor noştri şi să aducem o ofertă cat mai diversificată şi cuprinzătoare”, a afirmat Rodica Rădulescu. Compania şi-a propus, în perioada următoare, să crească reţeaua de reprezentanţi de vânzări cu 40 de persoane, cu scopul de a acoperi cât mai bine centrele universitare şi economice importante din ţară, dar şi companiile sau firmele din alte zone, care caută astfel de programe. “Vrem să fim cât mai prezenţi în zonele active din ţară deoarece interesul pentru serviciile educaţionale cunoaşte o revigorare semnificativă”, a mai spus directorul CODECS Business School. Fondată în 1993, CODECS a apărut tocmai din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor pieţei în ceea ce priveşte pregătirea managerială a adulţilor printr-o metodă modernă şi eficientă – educaţia la distanţă pe care am preluat-o de la una dintre cele mai mari universităţi din lume ce oferă cursuri în sistemul educaţiei la distanţă – The Open University din Marea Britanie. Astfel, începând cu acel an, CODECS devine furnizorul programului de MBA oferit de universitatea britanică. Condiţia contractului de licenţă o reprezintă respectarea strictă a standardelor de calitate impuse de Open University.

Comentarii

comentarii