Acasă Cultura Concursul naţional de recitare de poezie românească, la Battonya, Ungaria

Concursul naţional de recitare de poezie românească, la Battonya, Ungaria

DISTRIBUIȚI

consululÎn organizarea Şcolii Generale „Lucian Magdu”, în localitatea Bătania (Battonya), localitate aflată la aproximativ 20 km de Arad, a avut loc concursul naţional de recitare de poezie românească, denumit după numele lui Lucian Magdu, poet şi regizor local (1937-1968).

Florin Vasiloni, consulul României la Gyula, Ungaria, a explicat că la eveniment au participat elevi de la mai multe şcoli unde învaţă copii ai românilor din Ungaria: Micherechi, Bătania, Chitighaz, Gyula, Aletea, Leucushaz (Lőkösháza).
Evenimentul a fost onorat de prezenţa mai multor oficialităţi, dintre care menţionăm pe Alexandu Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Traian Cresta, purtător de cuvânt al minorităţii române în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU),  Marjai János, primarul oraşului Bătania, Iulia Olteanu, directorul Şcolii Generale din Bătania, Anamaria Brad, referent pentru învăţământul de limba română la Institutul de Cercetare Educaţională şi Dezvoltare Profesională de la Budapesta şi alţi invitaţi. Concursul propriu-zis a constat din recitarea unor poezii din creaţia lui Lucian Magdu şi altele la alegere.
Participanţii la acest eveniment au beneficiat şi de un program cultural, oferit de Andreea Szenes, profesor de muzică la şcoală gazdă, dar şi de o masă comună, oferită de organizatori –a conchis Vasiloni.

Comentarii

comentarii