Acasă Actualitate Consiliul Judeţean Timiş – regulament pentru finanţarea bisericilor

Consiliul Judeţean Timiş – regulament pentru finanţarea bisericilor

DISTRIBUIȚI

B53A5316

Dacă până acum se dădeau bani cultelor religioase din Timiş de către consiliul judeţean, iar cheltuirea lor era lăsată la latitudinea acestor culte, de acum înainte este propus spre adoptare un regulament privind alocarea acestor sume nerambursabile.

Consilierii judeţeni din Timiş au alocat la finalul lunii august 600.000 de lei pentru cultele din Timiş. Proiectul care va fi propus spre aprobare consilierilor judeţeni în următoarea şedinţă reglementează acordarea acestui sprijin financiar unităţilor de cult din Timiş, prin acest regulament li se pune în vedere unităţilor de cult care solicită fonduri nerambursabile procedurile de acordare a acestui sprijin, reguli referitoare la prezentarea cererii de sprijin financiar şi alte măsuri. Evaluarea şi selecţia cererilor de sprijin financiar se face de către Comisia de evaluare a proiectelor, care va fi stabilită prin dispoziţia preşedintelui Consiliului judeţean, din care vor face parte 7 membri, 3 membri dintre personalităţi din domeniul culturii din judeţul Timiş, 2 membri consillieri judeţeni şi 2 membri din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Timiş. Conform Regulamentului de finanţare, pentru a intra in posesia fondurilor alocate, Unitatea de cult beneficiară a sprijinului financiar va transmite finanţatorului mai multe documente care stau la baza acordării sprijinului financiar. O cerere, o declaraţie pe proprie răspundere şi alte multe acte în ceea ce priveşte fiecare unitate de cult care solicit sprijin. Există déjà şi un model de contract. Mai mult, regulamentul stipulează şi faptul că o nouă cerere de alocare a unui sprijin financiar va mai putea fi depusă numai în anul calendaristic următor.

 

Comentarii

comentarii