Acasă Sport Concursuri internaționale de culturism și fitness, la Lugoj și Timișoara

Concursuri internaționale de culturism și fitness, la Lugoj și Timișoara

DISTRIBUIȚI

culturism florin teodorescunClubul Sportiv „Florin Teodorescu” organizează, în acest weekend, două concursuri internaționale de culturism și fitness, la Lugoj și la Timișoara. Sâmbătă, 19 noiembrie, municipiul Lugoj va găzdui cea de-a XI-a ediție a concursului „Classic Florin Teodorescu”. Competiția se va desfăşura, începând cu ora 17, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, şi va reuni – după cum a anunţat Florin Teodorescu, iniţiatorul acestui regal de culturism şi fitness – peste 30 de sportivi din Ungaria, Serbia, Cehia şi România. Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome, medalii, trofee și premii surpriză. „Este o competiţie tradiţională, care vine cu o noutate: o categorie rezervată femeilor care au copii. Nu trebuie să avem concepţia că mamele trebuie să stea acasă în bucătărie. Mamele trebuie să arate bine şi să facă sport pentru sănătate. Ca surpriză, vor veni şi campioni mondiali. Cu siguranţă o să fie un concurs şi o gală a frumuseţii şi a culturismului, pe măsura aşteptărilor”, a declarat Florin Teodorescu. A doua zi, duminică, 20 noiembrie, tot de la ora 17, la Casa Tineretului, din Timișoara, se va desfășura cea de-a XXVIII-a ediție a Cupei Libertăţii – Memorial Vasile Balmuş.

Comentarii

comentarii