Acasă Administraţie Construirea unui nou pod peste râul Timiș, pe agenda Consiliului Local Lugoj

Construirea unui nou pod peste râul Timiș, pe agenda Consiliului Local Lugoj

DISTRIBUIȚI

Primarul Francisc Boldea nu renunță la ideea construirii unui nou pod peste râul Timiș, lângă Podul de Fier, considerat, împreună cu Ceasul electric din centrul municipiului, emblema Lugojului. Astfel, în ședința Consiliului Local Lugoj de joi, 30 ianuarie, primarul Francisc Boldea a inițiat și introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind „aprobarea studiului de fezabilitate, devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții <Pod rutier peste râul Timiș, Municipiul Lugoj>”. Proiectul propus de primarul Francisc Boldea prevede construirea noului pod la doar 15 metri de monumentalul Pod de Fier și a produs un val de nemulțumiri în rândul cetățenilor municipiului Lugoj, care consideră locația aleasă pentru noul pod ca fiind total nepotrivită, astfel că au inițiat și o petiție online de strângere de semnături pentru a se opri construirea podului paralel. „Dacă acest proiect se va concretiza şi un nou pod se va construi alături de podul exsitent în centrul orașului, mai exact la câţiva metri în amonte de podul existent, frumuseţea oraşului va fi ciuntită. Vom înota în arhitectura kitschioasă, simbolul oraşului va dispărea. Hai să fim uniţi măcar o dată şi să încercăm să arătăm celor care au hotărât proiectarea şi executarea unui pod lângă cel existent că oraşul de pe Timiş nu este al lor, ci al tuturor lugojenilor. Semnaţi petiţia și spuneţi NU construirii unui nou pod în centrul oraşului Lugoj. Să apărăm istoria Lugojului!”, menționează Adriana Bojin, inițiatoarea acestei petiții, intitulată „Spuneți NU unui nou pod lângă emblema Lugojului, Podul de Fier”.

Comentarii

comentarii