Acasă Sport Corneliu Rus – victorios la Oradea

Corneliu Rus – victorios la Oradea

337
DISTRIBUIȚI

Corneliu RusKick-boxul lugojean a mai obţinut un succes. La Gala Local Kombat care a avut loc, duminică seara, la Oradea, Corneliu Rus, de la clubul „Wodan” din Lugoj, a reuşit o nouă victorie în competiţiile Local Kombat. Corneliu Rus – un sportiv de 28 de ani, 1,90 metri şi 107 kilograme – l-a învins, la puncte, după trei reprize deosebit de disputate, pe francezul Joachim Thomas. Sportivul lugojean, un produs al antrenorului Marcel Drăgan, a controlat meciul şi, în finalul meciului a reuşit, cu un croşeu de stânga în bărbie, să-l trimită la podea pe Thomas. Sportivul francez s-a ridicat, dar victoria i-a aparţinut lugojeanului cu o decizie de 3-0. În gala de la Oradea victorioşi au fost şi ceilalţi sportivi români care au urcat în ring: Andrei Buda, care l-a învins la puncte pe turcul Balgonbing; Ionuţ Atodiresei, victorios la puncte în faţa francezului David Douge; Alexandru Lungu, care la învins prin KO, în prima repriză, într-o luptă de arte marţiale mixte, pe Ruben Villareal (SUA); Sebastian Ciobanu, care l-a învins la puncte  pe Douq Viney (Noua Zeelandă).

Comentarii

comentarii