Mai puţin personal, mai mult de lucru
De cealaltă parte, nici lucrătorilor de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin nu le-a fost uşor să răspundă cu promptitudine solicitărilor asiguraţilor, deoarece, în ultima vreme, au rămas mai puţin angajaţi, şase persoane fiind disponibilizate cu ocazia reducerilor din toamna anului trecut. „Ordonanţa din 30 decembrie prevede necesitatea acestei adeverinţe. Noi încercăm să ne reorganizăm, dar, în momentul de faţă, sunt doar patru persoane care eliberează adeverinţe, însă vom căuta şi alte metode, pentru a răspunde mai prompt solicitărilor”, a afirmat Carmen Ghitera, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin. Din păcate, cozile nu vor dispărea nici zilele următoare. În aceeaşi situaţie, de a sta la coadă la CJAS, vom fi puşi cu toţii în luna iulie, atunci când ni se vor elibera cardurile de sănătate. Nici cei care au dorit să depună declaraţii sau să-şi plătească o parte din contribuţiile pentru asigurări de sănătate nu au stat separat, fapt pentru care s-a aglomerat şi mai mult sediul instituţiei. ”Nu cred că e normal să stăm la aşa o coadă. Analizele mi le-am făcut la privat, că policlinica nu a avut bani, medicamente, când eşti în spital, îţi cumperi singur… Totul e anapoda”, a declarat unul dintre asiguraţii care stătea la coadă. Un altul s-a plâns că pentru a obţine această adeverinţa s-a învoit de la serviciu. „Soţia este internată şi cum doar eu lucrez, are nevoie de adeverinţă de coasigurat. Dacă nu o obţin azi, trebuie să mă învoiesc iar de la serviciu şi să mai vin încă o zi sau câte trebuie”, se plânge un alt bărbat de la coadă.
Comentarii
comentarii