Acasă Actualitate Credincioşii vor explicaţii de la Înalt Prea Sfinţitul Irineu

Credincioşii vor explicaţii de la Înalt Prea Sfinţitul Irineu

DISTRIBUIȚI

Credincioşii vor să se strângă, miercuri, în faţa Mitropoliei Banatului din Timişoara. Ei doresc să se întâlnească şi să-i ceară explicaţii mitropolitului Olteniei, Înalt Prea Sfinţitul Irineu, care este aşteptat în oraşul de pe Bega. Enoriaşii pregătesc şi o scrisoare pentru a-l familiariza pe Irineu cu problemele din ograda Mitropoliei Banatului. Implicaţii politice internaţionale pentru decizia Sfântului Sinod?

„Un grup reprezentativ, format din şapte enoriaşi, îi va înmâna o scrisoare Înalt Prea Sfinţitului Irineu. Ne vom strânge în faţa Mitropoliei Banatului şi vom încerca să ne spunem păsurile. Vrem să ni se răspundă la întrebări. Mitropolitul Olteniei trebuie să ştie ce se petrece la Timişoara”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, unul dintre liderii grupului de iniţiativă care cere repunerea mitropolitului Banatului în drepturi. Înalt Prea Sfinţitul Irineu, mitropolitul Olteniei, a fost numit supervizor peste Mitropolia Banatului, după ce Sfântul Sinod a decis, pe 20 mai, să-l decadă din drepturi pe mitropolitul Banatului. Oficial, la Mitropolia Banatului nu se ştie nimic despre vizita lui Irineu. Neoficial, acesta este trimis de Patriarhul României, Preafericitul Daniel, pentru a linişti apele în oraşul de pe Bega. Imediat după decăderea din drepturi a mitropolitului Banatului la Timişoara au fost organizate mai multe mitinguri şi s-au trimis nenumăratele scrisori de susţinere pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae. Acţiunile de susţinere a Înalt Prea Sfinţitului Corneanu continuă joi, în faţa Catedralei Mitropolitane. Enoriaşii se adună de la ora 18,30 pentru a cere încă o dată schimbarea deciziei Sfântului Sinod. „Vor veni personalităţi de seamă ce vor explica inclusiv implicaţiile politice internaţionale grave ale acestei mari erori ce o reprezintă decăderea din drepturi a mitropolitului Banatului”, mai spune Viorica Bălteanu.

 

Comentarii

comentarii