Acasă Eveniment Creşte numărul cabinelor de vot la secţiile speciale

Creşte numărul cabinelor de vot la secţiile speciale

DISTRIBUIȚI

A trecut primul tur al alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, iar în 6 decembrie urmează turul doi. La secţiile speciale a fost mare îngrămădeală. În destule locuri, oamenii nu au mai apucat să voteze, iar în Complexul Studenţesc, tinerii tot mai vroiau să voteze pe înserat, iar secţiile se închid la ora 21. “Ce-am putea face ca în turul doi la secţiile speciale să nu mai fie îngrămădeală şi cei care doresc să-şi exercite acest drept să aibă această şansă? Am ajuns la concluzia că nu vom schimba absolut nimic din punct de vedere al cadrului organizatoric. Nu vom schimba cadrul organizatoric tocmai pentru a nu crea altă suspiciune. Noi vom analiza singura posibilitate în care putem ajuta şi anume numărul cabinelor de vot. Am primit din două locuri semnale că ar mai trebui cabine de vot – secţia specială de la Gara de Nord şi secţia de la Spitalul Judeţean”, spune subprefectul Zoltan Marossy, cel care s-a ocupat cu organizarea alegerilor în judeţul Timiş. Tot în aceste secţii speciale au fost şi camere de luat vederi pentru a se stopa cumva votul multiplu. Dacă în Timişoara a fost o firmă specializată care s-a ocupat de aceste secţii, în alte localităţi s-au ocupat cei de la secţiile de votare. “Au apărut mici probleme la predarea instrumentelor cu care se face înregistrarea. Au fost oameni care se pricep mai bine şi alţii care nu se pricep mai deloc. Problemele nu au apărut în timpul înregistrării, ci atunci când au vrut să înregistreze pe stick imagini de rezoluţie maximă şi au constatat că nu încap pe stickul pe care i l-am dat pentru că au fost specificaţii clare. Totuşi, s-au comportat exemplar”, spune Marossy . În această perioadă, ştampilele cu inscripţia votat sunt reverificate bucată cu bucată de către cei de la prefectură. Este o medie de cinci ştampile pe secţie.
Povestioarele lui Marossy
Au mai fost şi unele incidente şi la predarea buletinelor de vot şi proceselor-verbale la Biroul Electoral Judeţean. Această predare se face de către preşedinţii secţiilor de votare după ce se încheie procesul votării şi voturile sunt numărate în fiecare secţie în parte. Zoltan Marossy a organizat această predare pe ore, pentru a nu se călca lumea în picioare. Totuşi, unii au încercat să sară peste rând… deşi erau specificaţii clare cu ora la care trebuie să se prezinte. Marossy are trei povestioare cu privire la predarea buletinelor de vot… lucruri care l-au deranjat… “Pe la 23.30-24, au apărut doi domni de la Brestovăţ care erau programaţi între ora 3 şi 4. Nu era nici ora 24. Au spus că au terminat şi să le dăm bilete de ordine. I-am rugat să se odihnească încă trei ore în amfiteatrul albastru, urmând ca la ora 3 fix să fie primii care vor intra în sală. Domnii au fost revoltaţi. Am spus că programul pe care l-am făcut nu suportă modificări la acest moment. Mie mi s-a părut că e o problemă. Întrebarea e unde, la noi sau la ei?”. A doua povestioară: „La un moment-dat, vine un jandarm cu o doamnă şi un domn în sens invers. Zic… ce se întâmplă? S-au urcat la etaje superioare, au coborât dincolo, încercând să se bage în faţă. Nefiind la prima activitate nici dânşii, nici eu, mi-am dat seama că sunt din Recaş. Le-am făcut semn la jandarmi să îi scoată afară. Recaşul era şi el programat între 3 şi 4. Oamenii ăştia au vrut să fure timpul colegilor lor din aceeaşi serie”. A treia povestioară: „Din motive tehnice în sala de OK, unde se scanează rezultatul, dacă sistemul central nu preia rezultatul, vine înapoi pentru corecţie, contează chiar şi o cifră scrisă urât. Am avut trei opriri ale verificării proceselor-verbale. Prima a fost atunci când colegii din Recaş mergeau în genunchi pe sub mese. Pauze de 10-15 minute. La care unii de acolo întrebau cine naiba face aici dezordine? Am spus că eu. I-am arătat înghesuiala. Şi îmi spune – şi ce am eu cu ăia? De la un om care-şi desfăşura activitatea de la 6 dimineaţa la fel ca… ăia. Şi multiple ocheade aruncate în spatele meu – nu pot să te las, e nebunul acesta…”, istoriseşte Marossy întâmplările care l-au deranjat…

Comentarii

comentarii