Acasă Economic „Creşterea performanţelor energetice ale clădirilor prin reabilitare termică”

„Creşterea performanţelor energetice ale clădirilor prin reabilitare termică”

DISTRIBUIȚI

Portalul naţional www.administratie.ro, în parteneriat cu DEKO Professional vor organiza la Timişoara seminarului cu tema „Creşterea performanţelor energetice ale clădirilor prin reabilitare termică”. Seminarul va avea loc în data de 11 mai, la Hotel Best Western Ambassador. La seminar sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai primăriilor care derulează programe de reabilitare în judeţul Timiş, reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, auditori energetici, companii de construcţii. De asemenea, vor interveni, telefonic, reprezentanţi MDRT, ARACO şi PSC. Moderatorul seminarului va fi arh. Sorin Emilian Ciurariu, Arhitect Şef al Municipiului Timişoara, iar printre invitaţi se numără Prof. Dr. Ing. Valeriu Stoian, Departamentul de Construcţii Civile, Universitatea Politehnica din Timişoara, Auditor Energetic şi Mircea Tescaru, ASM DEKO Professional. Vor avea intervenţii telefonice în direct Valentin Srănescu, Director Direcţia Construcţii Locuinţe şi Reabilitare termică MDRT, Laurenţiu Plosceanu, Preşedinte Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii, Mihai Mereuţă, preşedinte Liga Habitat.
 

Comentarii

comentarii