Acasă Actualitate Cum a încercat „stăpânul” arab al Ștrandului Termal să obțină de la...

Cum a încercat „stăpânul” arab al Ștrandului Termal să obțină de la Primăria Timișoara 3,4 milioane de euro, de două ori, pentru o singură investiție supraevaluată

447
DISTRIBUIȚI

Pe 24 februarie, Ziua de Vest prezenta cazul Ștrandului Termal, unde chiriașul Hussam Al Hajjar, cetățean de origine siriană, nu plătește sumele de bani datorate Primăriei Timișoara. Acum, după ce am obținut mai multe informații din dosarele trecute prin instanțele de judecată timișorene, venim cu noi detalii. GPG Company, firma prin care e închiriată baza de agrement, a realizat anumite construcții, a cerut banii înapoi de la primărie, dar și să fie lăsată să profite de bază după terminarea contractului inițial. Practic, a cerut pagube de peste 12,5 milioane de lei, de două ori, pentru o lucrare evaluată ulterior la 5,5 milioane.

Pe scurt, situația stă astfel: în luna iunie 2004, Primăria Timișoara și GPG Company au încheiat un contract de închiriere pe cinci ani, pentru perioada 1 iulie 2004 – 30 iunie 2009, timp în care au fost făcut anumite investiții – și acestea, discutabile –, pe care chiriașul a căutat să și le recupereze. Firma respectivă a dat în judecată primăria pentru a-i plăti direct investiția realizată, dar, în același timp, a cerut și prelungirea contractului, pentru amortizarea investiției prin continuarea desfășurării activității. În ambele dosare a primit sentințe favorabile, până când s-a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dosarul 20962/325/2009, primăria a fost obligată să prelungească înțelegerea cu chiriașul până când acesta își va fi amortizat investiția. S-a vorbit despre o investiție de 3 milioane de euro, transformate în 4 milioane de euro (16.880.000 de lei) – „valoare actualizată”, evaluată de GPG Company –, dar, după ce a fost realizată o expertiză la cerea companiei, s-a convenit la suma de 3.428.892 de euro (12.585.900 de lei).

Reprezentanții lui Hussam Al Hajjar au considerat că această sumă va fi amortizată în opt ani de zile, astfel că instanțele timișorene au impus o prelungire până pe 30 iunie 2017 (opt ani de la finalizarea perioadei inițiale), iar pe 11 noiembrie 2014, Consiliul Local Timișoara a și adoptat un HCL în acest sens. Înainte de aceasta, fuseseră adoptate și alte două prelungiri: până pe 29 iunie 2013 (opt ani de la începutul contractului) și, respectiv, până pe 29 septembrie 2013. A doua, pentru că s-ar fi creat un deserviciu timișorenilor prin închiderea acestuia în perioada de maximă utilizarea a acestuia.

În dosarul 20963/325/2009, devenit 20963/325/2009** după ce au fost conexat cu altul, pe 11 aprilie 2014, Primăria Municipiului Timișoara a fost obligată în primă instanță la plata unor despăgubiri de 3,4 milioane de euro, reprezentând valoarea investițiilor realizate de chiriaș decizie păstrată și după respingerea apelului. Procesul a început la Judecătoria Timișoara, s-a declinat competența pentru Tribunalul Timiș, unde a fost dată prima sentință civilă, iar apelul a fost judecat la Curtea de Apel Timișoara.

Concret, pe lângă obligarea municipalității de a plăti cele 3,4 milioane de lei, judecătorii Tribunalului Timiș deciseseră și ca GPG Company să plătească chiria pentru perioada 30 septembrie 2013 – 11 aprilie 2014, în care ștrandul a funcționat după finalizarea contractului. În motivarea sentinței este citată o altă hotărâre a Tribunalului Timiș, din 2013, în care se arată că primăria „nu și-a respectat obligația de a preda și menține bunul spațiul în scopul pentru care a fost întrebuințat”. La apel, a fost eliminată obligație chiriașului de a plăti chiria pe cele cinci luni și câteva zile, pentru că judecătorii au găsit de cuviință să dea ștrandul în retenție chiriașului până va fi plătită datoria, așa cum au cerut reprezentanții acestuia. Dreptul de retenție presupune ca bunul în cauză să rămâne în posesia creditorului (în acest caz, GPG Company), până când debitorul (municipiul Timișoara) își achită creanța (cele 3,4 milioane de euro investite de chiriaș). Ulterior, tot în 2014, considerând că primăria nu încearcă să plătească suma respectivă, reprezentanții firmei au pornit și procedura de executare silită.

La Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul 124/1/2015, însă, s-a observat faptul că există două sentințe favorabile aceleiași părți privind același obiect, iar cel de-al doilea dosar a fost trimis în rejudecare. Decizia a fost luată în urma ședinței din 7 octombrie 2015. Judecătorii ÎCCJ au considerat că dacă s-ar fi pronunțat ei direct, cele două părți ar fi pierdut căile de atac la hotărâre, necesare în această situație, având în vedere că problema celor două sentințe contradictorii nu a fost până atunci adusă în discuție.

După decizia ÎCCJ, Curtea de Apel Timișoara a suspendat procedura de executare silită, iar după cum era de așteptat, sentințele ulterioare au fost favorabile de fiecare dată primăriei. A fost anulată obligația plății investiției realizate de GPG Company, care oricum, după o reevaluare, s-a constat că era supraevaluată. Conform noilor date, GPG Company a înregistrat un câștig de peste 700.000 de lei, luând în calcul doar datele contabile pe 5 ani, în condițiile în care prelungirea contractului doar pentru recuperarea investiției s-a făcut pe 8! După ce primăria a câștigat la Curtea de Apel, speța s-a întors la ÎCCJ. În ședința publică din 27 februarie 2019 a fost luată decizia ca recursul declarat de GPG Company să fie respins ca nefondat, iar primăria scutită definitiv de plata celor 3,4 milioane de lei.

Prezentăm și câteva paragrafe relevante din motivările deciziilor de la rejudecare. De exemplu, în decizia civilă nr.61/A din 5 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara se arată: „Cum pârâții (Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara – n.r.) s-au conformat sentinței (…) au emis o Hotărâre de Consiliu Local (HCL 551/11.11.2014) prin care au aprobat prelungirea închirierii pe 8 ani de zile, odată cu notificarea reclamantei SC GPG Company SRL asupra acestui aspect s-a format un acord de voință perfect valabil între cele două părți, oferta reclamantei (constând în solicitarea, respinsă inițial, de prelungire contractului) nefiind revocată până la data de notificării acceptării – manifestată prin HCL 553/11.11.2014 (…). Prin urmare, contractul trebuie considerat prelungit pe perioada 30.06.2019 – 30.06.2017. De altfel, voința de prelungire a contractului rezultă și din împrejurarea că reclamanta nu a păstrat imobilul doar în detenția sa până la plata despăgubirilor, ci l-a exploatat sistematic, an de an”.

De altfel, aceeași sentință prezintă și valoarea reală a investițiilor realizate: „În fine, investițiile sunt oricum amortizate, întrucât sporul de valoare (care se determină la zi și fără TVA – întrucât taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect ce nu se suportă de titularul despăgubirii) a fost acoperit de valoarea amortizărilor. Astfel, potrivit propriilor date financiare comunicate de reclamanta GPG Company SRL, la 31.06.2016, valoarea totală a amortizărilor (calculată, de altfel, doar din anul 2011) era de 6.266.196,42 de lei (…) – în timp ce valoarea actuală a investițiilor, determinată prin expertiza în construcții administrată în faza rejudecării, este 5.528.672 de lei”.

Așadar, firma lui Al Hajjar a încercat să obțină 3,4 milioane de euro, conform unei expertize realizate agreate de ambele părți în primul dosar, după ce a investit mai puțin jumătate din această sumă, conform expertizei de la rejudecarea celui de-al doilea. Vorbim de 5,5 milioane de lei „pagubă” reală, față de 12,9 milioane de lei din expertiza inițială – și chiar 16,9 milioane de lei evaluate și cerute la început de GPG. În plus, acesta a mai vrut și să exploateze în continuare ștrandul. În doar cinci din cei opt ani de zile din perioada pe care a fost prelungit contractul, pentru amortizarea investiției, deja înregistrase un profit de peste 700.000 de lei, și asta doar din datele contabile ale firmei. În toată această perioadă, a încercat să se folosească de faptul că ștrandul i-a fost dat în retenție și să nu plătească chirie. Astfel, doar chiria datorată Primăriei Timișoara a ajuns la aproximativ 2,3 milioane de euro, o sumă ridicolă pentru cei 13.000 de metrii pătrați pe care arabul îi exploatează de zece ani.  

Problemele GPG Company cu primăria însă nu se opresc aici. În trecut, a existat și un dosar în care primăria a dat în judecată firma pentru construcțiile realizate. Din declarațiile depuse în fața instanțelor de reprezentanții municipalității, clădirea ridicată în stânga porții de intrare este cu un etaj mai înaltă decât prevedea autorizația de construire. Potrivit unor surse ale Ziua de Vest, acolo și-a construit Hussam Al Hajjar locuința, bazându-se că nu va fi deranjat de nimeni, în baza unor relații de prietenie cu „Johnny” – fostul secretar general al primăriei, Ioan Cojocari.

Comentarii

comentarii