În cadrul acestuia, prof. univ. dr. Constantin Chiriac președinte al Festivalului Internațional de Teatru (Sibiu) – cel mai mare festival de gen din lume – și fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu 2007 Capitală Culturală Europeană, a acceptat să fie unul dintre mentori. De asemenea, UVT, împreună cu prof. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, va organiza și o conferință menită a facilita transferul de know-how și de bune practici în implementarea proiectului Timișoara 2021.
Astfel, luni, 16 aprilie, de la ora 10.00, în Sala A01, la sediul UVT de pe bd. Vasile Pârvan 4, va avea loc ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa Artis dlui Constantin Chiriac, care a fost și membru al comitetului de selecție și monitorizare a orașelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, în perioada 2010 – 2012.
Comentarii
comentarii