Acasă Cultura Căutătorii de Poveşti ajung la Timişoara

Căutătorii de Poveşti ajung la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Au străbătut ţara în lung şi în lat pentru a strânge poveşti din bibliotecile din România. Patru autori – Irina Păcurariu, Cătălin Ştefănescu, Radu Paraschivescu şi Vlad Petreanu – semnează primul volum dedicat bibliotecilor publice din România, intitulat „Căutătorii de Poveşti”. Volumul urmează să fie lansat şi la Timişoara, mircuri, 5 decembrie, la ora 18.00, la Biblioteca Judeţeană Timiş, la Café Text (Bastion Theresia, corp A). La eveniment va fi prezent doar unul dintre cei patru autori, Radu Paraschivescu, alături de Scott Andersen, director adjunct al programului Biblionet, eroi ai poveştilor şi bibliotecari din regiune.

Volumul „Căutătorii de Poveşti” este rezultatul primei campanii de promovare a bibliotecilor publice din România, care a consemnat schimbările şi efectele în comunitate datorate dezvoltării bibliotecilor publice locale. Campania este iniţiată de programul Biblionet, o investiţie de 26,9 milioane de dolari în Romania, pe o durată de 5 ani, şi care îşi propune facilitarea accesului la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. Prin acest program, până la finalul anului, peste 2.000 de biblioteci vor fi dotate cu peste 9.441 de calculatoare şi echipamente aferente. Programul Biblionet a fost adus în România în 2009, de Fundaţia Bill & Melinda Gates.

În volumul „Căutătorii de Poveşti” sunt incluse şi două povestiri despre biblioteci din judeţul Timiş, ambele scrise de Radu Paraschivescu: „(Adri) Ană Lugojană” (despre Biblioteca Municipală din Lugoj) şi „Chelsea pe uliţă” (despre Biblioteca Comunală din Comloşu Mare). Volumul poate fi descărcat de pe site-ul www.cautatoriidepovesti.ro.

Comentarii

comentarii