Acasă Sport „Dacii liberi covăceni”, la prima victorie în Liga II-a

„Dacii liberi covăceni”, la prima victorie în Liga II-a

DISTRIBUIȚI

Fortuna Covaci, echipa din cea mai mică localitate care a ajuns vreodată în Liga II-a de fotbal, a reuşit prima victorie în acest sezon. „Dacii liberi covăceni” au învins cu 2-0, pe propriul teren, pe Mureşul Deva. Cealaltă reprezentantă a Timişului în eşalonul II, CFR Timişoara, a suferit un nou eşec şi s-a distanţat… în coada clasamentului, cu zero puncte.

Dezastru la Gara Mare…

Echipa din Covaci rămâne, în ciuda victoriei de sâmbătă, pe penultimul loc al clasamentului. Timişenii au acumulat doar 4 puncte din 7 partide. Covăcenii au ajuns şi la un golaveraj dezastruos, cu doar 8 goluri marcate şi 17 primite. În partida cu Deva, Suciu a deschis scorul pentru bănăţeni, încă din minutul 5. Covăcenii s-au apărat apoi, aproape tot meciul, iar pe final au avut o nouă răbufnire, Mohamed reuşind să dubleze avantajul gazdelor. Dacă speranţele de rămânere în Divizia „B” au început să renască în micuţa localitate de lângă Timişoara, cu totul altfel stau lucrurile la Gara Mare. CFR Timişoara a suferit a şaptea înfrângere consecutivă şi o eventuală salvare de la retrogradare ţine acum doar de domeniul miracolului. Feroviarii au fost umiliţi la Târgu Mureş, de o echipă cu pretenţii la promovare. FCM a marcat primul gol în minutul 20. Ce a urmat a fost doar o joacă de-a şoarecele şi pisica. Timişorenii au încasat alte două goluri şi au pierdut la un scor de forfait: 3-0. După 7 runde, timişorenii au un singur gol marcat şi 24 primite, din care 14 goluri încasate pe propriul teren.

Comentarii

comentarii