Înfiripate în lumina enigmatică a laboratorului foto, imaginile lui Damian Diaconescu se ivesc şi se sting lent ca într-un fel de procesiune sacră.
Originalitatea absolută a tehnicilor de modelare argentică a formelor, conferă o inedită dimensiune plastică lucrărilor sale, o fascinantă sugestie de simplitate arhaică, insinuându-se delicat sub forma unor umbre fragile, drept replici pline de farmec, citate parcă din firavele începuturi ale fotografiei lui Niecephore Niepce sau chiar din universul diafan al lui Edgar Degas, sau din boema plină de farmec a litografiilor lui Toulouse Lautrec. Puteţi pătrunde în acest fermecător univers vizitând expoziţia ”Mărturii argentice” deschisă la Calpe Gallery între 19 februarie – 9 martie. Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi 19 februarie ora 18.00.
”Fotografiile lui Damian Diaconescu prezentate în expoziția de față au o particularitate aparte nu numai prin aspectul lor tehnologic, care constitue în fapt un brevet de aplicație foto-chimică absolut original, prin care autorul obține imagini unicat, consolidând astfel valoarea lor artistică (cu atât mai mult, dacă avem în vedere fenomenul simptomatic al „clonării” copy-paste, și al stereotipiilor de orice natură), cât mai ales prin profunzimea conceptului în sine. Damian recurge la un fel de distrucție a imaginii, distrucție ce nu este la nivel estetic, altceva decât un tip de deconstrucție, în sensul în care Jacques Derrida consideră că : …”e preferabil să luăm termenul deconstrucţie nu în sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci în acela de a analiza structurile sedimentate, care formează elementul discursiv al propriei noastre gândiri”, spune regizorul Gheorghe Şfaițer, lector universitar la Facultatea de Arte şi Design din Timișoara.
În acest sens deconstrucția lui Damian Diaconescu, provoacă printr-un fel de instaurare erozivă a timpului asupra formei și declanșează totodată într-o oarecare măsură o stare de regret melancolic atenuat însă de aspectul enigmatic a substanței plastice. Forma este cariată parcă, prin straniul parcurs reversibil al mecanismului fotosensibil, controlat de autor, prin care imaginea se formează ferm, pentru ca mai apoi să fie estompată și “depreciată“. Tocmai această sugestie a “creșterii și descreșterii“, ce urmează la nivel imaginar ciclul natural al vieții, în speță dimensiunea solemnă a stingerii unui ciclu ce se scurge lent pentru a da naștere sau poate pentru a se transforma în alt ciclu, conferă o anumită detașare în percepția acestor imagini. Formele lui Damian se preling într-o disoluție implacabilă, devorate de însăși logica apariției lor sugerând astfel, poate cea mai dureroasă particularitate a timpului, cea distructivă. ”Apetența hulpavă a hârtiei, a pânzei, a suportului imaginii în general, de a absorbi ca o sugativă, consistența formelor, sugerează totodată și posibilitate insinuării altor structuri figurative, atribuind în acest fel fotografiei, prin analogie, calitatea de palimpsest. În acest fel portretele enigmatice ale unor personaje comune, dansatoare, țărani bătrâni, fete joviale, etc, ni se înfățișează incert lăsându-ne parcă libertatea de a da o consistență imaginară fețelor, gesturilor, hainelor, întregului ansamblu vizual, în funcție de sensibilitatea și de structura culturală a fiecărui privitor în parte”, spune Șfaițer.
