Acasă Politica Dan Popa, copreşedinte PNL Timiş: Demisia lui Ponta ar fi o surpriză...

Dan Popa, copreşedinte PNL Timiş: Demisia lui Ponta ar fi o surpriză plăcută

DISTRIBUIȚI

dan popa 11Premierul şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost pus sub acuzare, vineri, de DNA, pentru 17 capete de acuzare. Copreşedinţii timişeni ai PNL, Dan Popa şi Nicolae Robu, chiar dacă nu arată, le pică bine vestea, mai ales că se întâmplă înaintea Moţiunii de cenzură iniţiate de PNL împotriva Cabinetului Ponta pe seama votului Diasporei.
„Sunt deja comentatori care-i solicită demisia premierului pentru că se încadrează într-o mulţime de situaţii pe care chiar şi noi, în cadrul PNL, ştiţi că le-am votat şi că le vom aplica. PSD a vrut să-şi creeze o linie curată, e momentul să o aplice, ne aşteptăm să se întâmple. Ar fi o surpriză plăcută. (…). Era o lozincă şi domnul Ponta o aplică. Este primul premier care prin „Dreptate până la capăt” ajunge şi-şi face dreptate. Mi se pare logic.
Ne aşteptăm să urmeze ceva mult mai serios, nu mai este o glumă, nu mai este nivel de judeţ, să schimbi un preşedinte sau un vicepreşedinte. Aici este nivel naţional şi este o altă oglindă, a României”, a spus vineri Dan Popa.
Referitor la curăţenia din PSD, Nicolae Robu şi Dan Popa au afirmat că indiferent cine va prelua şefia PSD Timişoara, speră să reformeze partidul. „Oricine iese câştigător, nu văd un motiv de bucurie pe fondul acestei probleme. Ca politician, aş dori să iasă câştigător cel care va reforma şi PSD. Din păcate, oricine va învinge, sărbătoarea va fi umbrită (de punerea sub urmărire penală a lui Ponta de către DNA, n.r.)”, a spus Popa.
„Sper să câştige şefia PSD Timişoara acel candidat care va plăti chiria sediului şi nu va mai proceda cum s-a procedat până acum, că nu au plătit niciun leu de doi ani pentru chirie spre primărie”, a adăugat Nicolae Robu.
DNA a început, vineri, urmărirea penală pe numele premierului Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul lui Dan Şova, fapte pe care premierul le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
De asemenea, procurorii au dipus continuarea urmăririi penale pe numele lui Ponta pentru conflict de interese, în calitate de premier, în legătura cu numirea lui Dan Şova în Guvern.

Comentarii

comentarii