În urmă cu mai bine de 20 de ani, o voce avea să ceară Consiliului Local Timișoara ca ziua de trei august să devină Ziua Timișoarei. Era vocea regretatului prof. dr. Radu Străin, reputat internist, membru PNȚ-CD, care le-a amintit timișorenilor ceea ce ar fi trebuit să nu fie uitat…
Despre această hotărâre și despre autorul ei nu se mai prea vorbește. Uităm prea ușor.
Nimeni însă nu uită cum Regina Maria, cea care a fost liantul Marii Uniri, în 1918, a dorit ca soțul său, Regele Ferdinand, numit Întregitorul, să fie ”rege peste toate provinciile în care se vorbește limba română”. Unii istorici pun în analiză și această dorință a reginei…
Puțină lume (mai) știe, mai ales că despre această temă, în epoca comunistă nu s-a vorbit deloc, iar acum, destul de șoptit, că Banatul a devenit parte din România Mare, abia în 3 august 1919. Banatul, de fapt, prin oamenii săi de la vremea aceea, avea două voci: una care se temea că am putea fi conduși de sârbi, care doreau Banatul Mare (românesc și sârbesc, împreună) și preferau conducere românească, iar altă voce dorea independență totală pentru Banat, așa cum au rămas libere mai multe regiuni din Europa.
Noi suntem parte din România, așa cum arată ea, doar de 102 ani.
După acel trei august, Banatul a devenit controlat de București, bănățenii au fost șocați de actele de corupție care au infiltrat administrația. Nicolae Iorga, marele istoric, a venit ca prim ministru al României și ne-a luat Lincoln-ul, mașina de fală a Banatului, o coproprietate între administrația regională și mai mule persoane fizice, mașina pe care o foloseau bănățenii (mei) pentru a-i respecta pe oaspeții ce venea aici. Lincoln-ul prelua oaspetele și-l ducea la destinațiile oficiale. A fost un șoc! Apoi, un inspector guvernamental și-a luat draperiile de pe geamurile prefecturii, avea, simplu, nevoie de ele… Alt șoc. Și șocurile au continuat și sunt valabile și în zilele noastre. Toate aceste fapte sunt scrise, se regăsesc în arhive, deci nu trebuie să scoatem onomatopee, este inutil!
Azi, unii doresc să aștearnă ceață peste adevărata istorie a Banatului, dar nu vor reuși, sunt prea multe relatări, prea multe documente. Timișoara, frumoasă și iubită, dorită, dar și hulită, lăsată de izbeliște de unii fanfaroni ai administrației locale, ridicată în slăvi, de propriile realizări, prin unii oameni excepționali, născuți sau educați aici, este Timișoara noastră. Timișoara nu a fost iubită de conducerile din București. În vremea lui Ceaușescu, eram urâți pentru ”șpaițurile” noastre, aveam pe capul nostru ”familia din Scornicești”, situație ce a generat ostilitatea față de ”anumite comportamente regionale”… La Revoluția din 1989, o altă falie avea să izoleze Banatul, despre care comuniștii și securiștii au creat ideea că noi, cei din Banat, am vrea să… ”vindem țara”. Adevărul a ieșit la iveală. Timișoara este primul oraș liber de comunism din România. Timișoara este orașul florilor, chiar dacă în ultima vreme ele sunt cam triste. Timișoara este floarea din sufletul nostru.
Timișoara suntem noi! Asta nu ne-o va lua nimeni.
Timișoara este parte din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni!
