Contraeditorial
Motto 1, local și temporal:
”A fost o luptă cumplită cu cenzura atunci, pornind de la nivelul Asociației, cu lideri oarecum înțelegători, trecând la comitetul de partid pe centru universitar și sfârșind la secția de propagandă a comitetului județean PCR.”
Viorel Marineasa, interviu, citat în Banatul Azi, 28 iulie, 2017.
Motto 2, universal și atemporal:
”Dacă toți ceilalți acceptă minciuna pe care Partidul le-o impune, dacă toate documentele povestesc aceeași gogoriță, atunci minciuna se transferă în istorie și devine adevăr. “Cine controlează trecutul”, zice o lozincă a Partidului, “controlează viitorul; cine controlează prezentul controlează trecutul.”
George Orwell, ”1984”, roman apărut în 1949.
Sunt zile de mare sărbătoare pentru presa timișoreană, prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea revistei Forum Studențesc. O serie de întâlniri festive, începând cu cea găzduită de UVT Timișoara în 9 octombrie 2023, până la cele din 25, 26, 27 octombrie, au marcat jubileul. Potrivit ziarului Ziua De Vest din 9 octombrie 2023, din care voi cita în continuare, o listă ”selectivă” a celor care au ”semnat” în Forum Studențesc se compune din nu mai puțin de 62 de ”ziariști”, 83 de ”scriitori, poeţi, critici, artişti plastici”, 33 de ”universitari, profesori”, și 262 de ”alți autori”. Cu toții sunt, de bună seamă, personalități remarcabile, chiar excepționale ale intelectualității timișorene contemporane. Nu am capacitatea, nici putința de a face aprecieri despre activitatea revistei, prin urmare citez încă o dată din articolul din ZDV: ” Forumul studenţesc a contribuit la promovarea unor creatori de valori indiscutabile, impuşi la nivelul întregului centru universitar, la aducerea în prim-plan şi la punerea în discuţie a unor subiecte definitorii pentru viaţa şi creaţia studenţească şi la promovarea şi susţinerea unor idei sau iniţiative valoroase, cu potenţial de generalizare, demne de a fi extinse la nivelul întregii comunităţi”.
Dar îndrăznesc să scot din groapa adâncă a uitării două mici întâmplări despre neputința mea de a scrie la prestigioasa revistă a tinerilor intelectuali din partea de vest a țării, atât în timpurile comuniste cât și în vremurile următoare, neocomuniste.
Eram student în anii ’80 și, ca orice pasionat cititor, am încercat să completez dragostea pentru cuvântul scris cu ceva creație proprie. Conștient că nu poți avea gânduri tipărite despre adevărul complet al acelor vremuri decât pentru sertarul personal și acela secret, m-am gândit să scriu oarecum ”pe linie” sau, ca să folosesc o sintagmă din ziua de azi, ”corect politic”, adică să fiu publicabil în presa comunistă. Făceam atletism de performanță, eram student la medicină, cred că unicul în acele vremuri care se lupta în competițiile naționale cu sportivii de la Steaua și Dinamo, un fel de profesioniști ai statului comunist. Spun asta pentru că adversarii mei erau angajați la cele două cluburi ale instituțiilor de forță, Armata și Miliția, respectiv Securitatea, primeau salarii frumoase de ofițeri, subofițeri (dacă nu aveau liceul ”la bază”) dar ei nu făceau altceva toată ziua decât să se antreneze pentru competiții atletice. Marile succese sportive ale României socialiste cam așa se explică: sportivii români erau mai profesioniști decât cei din Occident, mai ales că în acele timpuri, nu existau în lumea democrată sportivi profesioniști acceptați în sporturile olimpice, cum era și atletismul. La competiția mondială a sportivilor studenți-Universiada-România repurta victorii cu ”studenți” de la Steaua și Dinamo…Prin ceea ce făceam eu, sport și studii la facultatea de medicină, încercam să demonstrez că este posibil să faci și sport de performanță și școală de performanță. Prin urmare, am conceput o anchetă de presă în Timișoara, bazată pe interviuri cu diferiți sportivi studenți, e drept, nu mulți, dar existau (de exemplu, o voleibalistă componentă a lotului național era studentă la limba franceză, un mare rugbist-și el component al echipei naționale-era student la științe economice) care să demonstreze că se poate face facultate și sport de performanță concomitent!!!
Odată ancheta încheiată, scrisă, am mers cu ea la redactorul-șef al Forumului Studențesc, plin de speranță că va fi publicată! Tovarășul redactor-șef a fost foarte amabil, mi-a spus că ancheta e foarte bună, dar să scriu mai întâi ceva despre participarea studenților timișoreni la Daciada ceaușistă, care era la primii ani după implementare, în fapt o copie neaoșă a Spartachiadei staliniste. Am părăsit biroul dezamăgit, deziluzionat, dar și înverșunat… Nu pot spune că odată plecat, m-am gândit la vreo revistă samizdat, nici nu știu dacă aș fi avut cu cine s-o fac… nota bene, nu o cunoscusem pe Hertha Mϋller, nici pe cei din grupul ei…
Am revenit la Forum în ianuarie 1990, când încercam disperat să public un articol anti Iliescu, poate primul de acest gen din acele zile de mare nesiguranță și frică. După refuzul politicos de la Renașterea Bănățeană, am încercat la revista tinerilor intelectuali deveniți revoluționari, Forum Studențesc. Era un alt redactor-șef, cum s-ar zice ”altă Mărie”… dar din păcate, cel puțin atunci, cel puțin pentru mine, ”cu aceeași pălărie”, pentru că am fost refuzat, mi s-a spus că articolul poate să apară doar dacă vor fi și articole pro Iliescu pe aceeași pagină, că așa e cu ”presa liberă” acum! Dar să las articolul în redacție, că e bun! Nu trec 2-3 zile, că în Timișoara apare un ziar nou, revoluționar și anticomunist, în care articolul de fond e un articol care pomenea de ”Măria” și pălăriile ei. Scris de către domnul redactor-șef de la Forum, care efectiv își schimbase el însuși pălăria dintr-una comunistă într-una anticomunistă… Enervat și dezamăgit la culme, merg la sediul Partidului Național Liberal, proaspăt reînființat, iar conducerea de atunci acceptă înființarea unui ziar nou pe care îl propusesem partidului, Dialog Liberal. Pe prima pagină scriu un editorial despre nevoia de dialog liber. Pun pe frontispiciu, pentru tratamentul fricii și încurajarea curajului cititorilor, articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitor la libertatea de exprimare… Doar pe pagina a 4-a, ultima, este acceptată de către conducerea partidului, încă temătoare de puterea de la București, articolul meu antiiliescian, anticomunist…
Revin la momentul de sărbătoare din aceste zile, fiind convins că pianul legendă al Forumului Studențesc urcă pe scări (sau coboară?) în istorie și fără mine! Cine are curiozitatea și îndrăzneala unei analize lucide a presei timișorene ( de ce nu, și a celei românești!!!) din ultimii 50 de ani poate constata că există o continuitate!!! Dacă te uiți la chipurile protagoniștilor, care pozează și se declară mulțumiți și mândri la ceasul aniversar, ai spune că tot ce s-a întâmplat în ultima jumătate de veac merită laude! Aferim!
Glorie și admirație tuturor celor care au scris și vor scrie din respect pentru adevăr și numai pentru adevăr! Fără adevăr nu există libertatea cuvântului!
