Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. În cazul neaplicării de măsuri de combatere a ambroziei, celor somați li se vor emite avertismente (1-15 iulie), iar ulterior (16 iulie-31 octombrie) se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice, iar cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei persoanele juridice.
„Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului, în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală, iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an. Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea buruienii”, transmit reprezentanții primăriei.
Datele publicat de primărie la mijlocul lunii mai arătau că în Timișoara ar exista 449 de terenuri pe care crește ambrozia. Dintre acestea, 358 sunt proprietate privată, iar 91 aparțin chiar municipalității sau altor instituții publice. Până în iunie, când au început să fie trimise somațiile, numărul terenurilor pe care mai erau probleme a scăzut la 326.
Comentarii
comentarii