Acasă Actualitate Declarațiile de impunere se pot depune și online la DFMT

Declarațiile de impunere se pot depune și online la DFMT

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara transmite luni, 13 martie, că declarațiile de impunere, în cazul persoanelor care cumpără un imobil, se pot depune și online, pe platforma Atlas a Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, atât timp cât acest lucru se realizează în 30 de zile de la efectuarea tranzacției, termen de altfel aplicabil și pentru depunerile făcute fizic.

Procedura online, potrivit reprezentanților primăriei, ar fi următoarea: „Pentru depunerea online, proprietarul trebuie să aibă sau să își creeze un cont de utilizator pe platformă. Procesul de creare cont este extrem de simplu, prin completarea câmpurilor de pe portal cu datele personale și de contact precum și încărcarea unei copii după actul de identitate. În momentul în care are contul creat, cetățeanul poate vizualiza și accesa toate serviciile oferite în sistem online de administrația fiscală a municipiului: declarații de impunere, certificat fiscal, obligații de plată, acte emise, evidența plăților efectuate etc.

Pentru declarații, se selectează secțiunea dedicată, unde se va alege varianta de imobil care corespunde cu proprietatea care urmează să fie declarată – casă apartament, anexă, garaj etc. După selectare, se va utiliza butonul Adaugă din partea dreapta sus a paginii. Se va deschide astfel formularul de declarație, unde se vor completa câmpurile de identificare a imobilului. Rubricile marcate cu steluță sunt obligatorii și înregistrarea nu poate fi finalizată fără completarea acestora. Se va încărca o copie după actul de identitate și actul de dobândire. După finalizarea completării, se salvează declarația, iar deponentul va primi confirmarea prin e-mail. Tot prin e-mail va primi și decizia de impunere, după procesarea datelor înscrise în declarație”.

Dacă proprietarul nu deține cont de utilizator pe platforma Atlas a administrației fiscale timișorene, are posibilitatea de a trimite declarațiile și prin e-mail. În acest caz, pe site-ul dfmt.ro, la secțiunea Formulare tipizate, pot fi accesate toate modelele de formulare de declarații de impunere. Acestea se listează, se completează, se semnează și, împreună cu copiile actelor de identitate și de dobândire, se scanează și se transmit prin e-mail la adresa: office@dfmt.ro. Declarațiile pot fi depuse, de asemenea, direct la ghișeu, completând formularele puse la dispoziție la sediul DFMT din incinta Iulius Mall și însoțite de aceleași documente (act de identitate și act de dobândire).

Impozitul pe proprietatea tranzacționată va fi achitat de vânzător, până la finalul anului în curs, iar cumpărătorul va începe să plătească impozitul pe proprietatea dobândită, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor efectuării tranzacției. Depunerea declarațiilor de impunere – pentru cei care au obligația depunerii acestora – până la jumătatea lunii martie permite prelucrarea datelor, astfel încât cei care achită integral impozitul anual până la 31 martie să beneficieze de bonificația de 10% din sumă.

„Precizăm că pentru mijloacele de transport dobândite, declarațiile de impunere se pot depune numai online. De la începutul anului, au fost depuse peste 600 de declarații pentru proprietăți imobiliare și mai mult de 4000 de declarații de impunere pentru mijloace de transport”, încheie reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii