Acasă Eveniment Delegaţi din şapte ţări europene dezbat problema discriminării romilor, la Timişoara

Delegaţi din şapte ţări europene dezbat problema discriminării romilor, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

De miercuri 23 mai, până vineri, 25 mai, 30 de persoane din şapte ţări europene vor dezbate, la Hotel Continental din Timişoara, posibilitatea schimbării mentalităţilor existente la adresa comunităţiilor de romi din Europa. Astfel, în capitala Banatului va avea loc cel de-al doilea atelier de lucru internaţional din cadrul proiectului „I am roma – Sunt rom/a”, care va reuni reprezentanţi ai Slovaciei, României, Bulgariei, Cehiei, Greciei, Italiei şi ai Portugaliei. Pe parcursul celor două zile de lucru, se vor aborda teme cum ar perspectivele copiilor romi în Europa, perceptia profesorilor şi a elevilor în legatură cu situaţia romilor, campanii de succes care să abordeze problematica romilor. De asemenea, cei 30 de participanţi la eveniment vor efectua vizite de studiu în Cartierul Fratelia, Cartierul Kunz şi la Centrul pentru Resurse de Anteprenoriat Social Timişoara. „Aşa cum a fost interpretat de echipa proiectului din Timişoara, mesajul cheie al proiectului este un mesaj de solidaritate, inspirit de celebra declaraţie a preşedintelui americam J.F. Kennedy, într-un discurs ţinut în iunie 1963, în Berlinul de Vest, ameninţat de către tancurile sovietice. Prin a spune ‹‹Ich bin ein Berliner››, J.F. Kennedy şi-a exprimat solidaritatea întregii lumi democratice cu Berlinul de Vest, care s-a opus opresiunii sovietice. Prin urmare, înţelegem titlul proiectului ‹‹I am Roma – Sunt rom/a›› în sensul că toţi suntem romi, solidari cu romii atâta timp cât drepturile lor nu sunt pe deplin respectate şi atâta timp cât încă există inegalităţi sociale structurale”, a declarat Romina Matei, coordonator de proiecte la Institutul Intercultural Timişoara. Proiectul „I am roma – Sunt rom/ă” are ca scop promovarea diversităţii culturale şi dialogul intercultural ca metode de a lucra împotriva stereotipurilor şi prejudecăţilor de orice fel. În Timişoara, s-a creat grupul local de acţiune, constituit din membri ai comunităţii de romi, de la diverite instituţii publice, media şi din mediul organizaţiilor neguvernamentale şi s-au intreprins acţiuni cu elevii în şcolile din Timişoara, Sânnicolau Mare, Periam, Pesac, Tomnatic şi Biled. 

 

Comentarii

comentarii