Acasă Actualitate Descălecatul lui Eugeniu de Savoya a inspirat Timişoara City Marathon, organizat de...

Descălecatul lui Eugeniu de Savoya a inspirat Timişoara City Marathon, organizat de Alergotura în 29 octombrie

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Club Sportiv Alergotura organizează în 29 octombrie Timişoara City Marathon, un eveniment de alergare cu probă de maraton, 42.2 km, tema acestei ediţii fiind Descălecatul lui Eugeniu de Savoya în cetatea Timişoarei. Ineditul evenimentului constă în faptul că proba de maraton va începe în apropiere de Otelec, se va derula pe pista de biciclete de pe malului canalului Bega şi va fi o cursă rezervată pentru doar 42 de persoane. Lotul de alergători va veni spre Timişoara şi va traversa o parte din zona istorică, iar linia de finiş va fi în interiorul vechii cetăţi, în Piaţa Libertăţii. Şi celelalte curse au nume inspirate de unul dintre cele mai importante momente istorice ale oraşului, traseele acestora fiind în oraș. Intenţia organizatorilor este de a îmbina sportul cu elemente de cultură şi de identitate ale Timișoarei pentru a crea un eveniment de alergare de interes internaţional. În perspectiva anului 2021, Timişoara va fi vizitată de un număr foarte mare de turişti dintre care mulţi sunt alergători, obişnuiţi să participe la maratoane şi semimaratoane în oraşele din Uniunea Europeană care deţin titlul de Capitală Europeană a Culturii.

“Timişoara are nevoie de un eveniment sportiv de anvergură. Faptul că suntem Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 ne oferă două motive pentru a fi atât creativi, cât şi profesionişti în organizare: avem posibilitatea de a crea o identitate deosebită pentru cursele acestui eveniment, astfel încât Timişoara să se distingă între evenimente similare, şi avem şansa să construim unul dintre cele mai dorite evenimente de alergare din Europa datorită expunerii pe care oraşul o va avea la orizontul anului 2021. Începem anul acesta cu o ediţie pilot, completă din punct de vedere al distanţelor de alergare, cu multă flexibilitate pentru participarea celor obişnuiţi sau care îşi doresc să alerge distanţe mai scurte decât cea de semimaraton”, a spus coordonatorul evenimentului Valentin Mureşan.

Momentul istoric al cuceririi cetăţii Timişoarei de către prinţul Eugeniu de Savoya şi eliberarea oraşului de sub dominaţia otomană, eveniment aniversat în fiecare lună octombrie la Timişoara, a inspirat numele celor 6 curse de alergare:

  • Maratonul Cavalerii Cetăţii, 42.2 km, cursă rezervată pentru doar 42 de persoane
  • Poştalionul Cetăţii, probă maraton ştafetă, 4 X 10.5 km
  • Semimaratonul Eugeniu de Savoya, 21 km
  • Solii Cetăţii, probă semimaraton ştafetă, 2 X 10.5 km
  • Poarta Forforosa, probă individuală de 10.5 km
  • Batalionul Banat, probă individuală de 5.5 km.

Organizatorii vor invita alergători din ţară şi din euroregiune (Serbia şi Ungaria), iar înscrierile la eveniment vor începe în 30 septembrie, cu preţuri promotionale Happy Weekend, şi vor dura aproximativ 2 săptămâni.

Detaliile despre eveniment, despre curse, regulament înscriere, trasee vor fi disponibile pe site-ul evenimentului www.timisoaracitymarathon.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului Timişoara City Marathon.

Comentarii

comentarii