Marţi 2 august, Timişoara a fost asediată fără arme convenţionale şi a căzut pradă unor inundaţii urbane greu de imaginat. Absolut toate pasajele rutiere la nivel de trecere pe sub căile ferate din oraş au devenit impracticabile, cu apa de 1 metru, iar situaţia nu mai poate trena fără a se lua măsuri.
Aceste pasaje nu au mai putut fi traversate decât la pas, cu preţul unor răceli şi contactări de infecţii din mizeriile refulate din sistemul de canalizare. Dacă astfel de situaţii se întâmplă în sezonul şcolar, cum poate traversa un copil de 9 ani, care merge singur la şcoală, „marea” din faţa lui? Îl înghite apa. Fără glumă şi fără patimă, dar problema este foarte serioasă şi deja pune în pericol viaţa oamenilor.
Am înţeles şi faptul că nu toată populaţia este educată şi că încă se aruncă imens de multe gunoaie de toate felurile în spaţiul public, de unde sunt purtate de vânt sau măturate în sistemul de canalizare. De la mucuri de ţigări până la cutii de bere, peturi sau perne.
Explicaţiile oficialilor sunt aceleaşi de fiecare dată, sistemul de canalizare nu face faţă. Bine, dar care este soluţia, pentru că se observă câteva lucruri şi nu ne putem bloca la fiecare ploaie în averse, mai ales că astfel de manifestări vor deveni tot mai dese.
UNDE APARE PROBLEMA
În primul rând, se observă că aceste probleme apar la nivelul pasajelor CFR, care au denivelare în minus faţă de restul arterelor de circulaţie. Întrucât calea feroviară nu poate fi ridicată, se sapă mai adânc calea rutieră, ceea ce face ca apa să se adune spre acele „văi”, conform legilor fizicii. Aşadar, Timişoara trebuie să scape de aceste pasaje. Cum? Începând să se lucreze la proiecte de mutare a respectivelor căi feroviare care taie oraşul.
În ceea ce privesc subsolurile inundate, în multe cazuri este vorba despre foste spaţii tehnice, transformate după 1990 spre alte scopuri şi utilizări, neavând canalizarea specifică, iar acolo este treaba proprietarilor imobilelor, în cea mai mare parte.
SOLUŢIA
Soluţia reală şi eficientă se vede de la o poştă: scăparea de aceste viaducte atât de pitice. Ori liniile ferate să fie duse în subteran, ajungând la formula „metrou”, chiar dacă nu este construită cu destinaţia specială de metrou, ori la ridicarea la o înălţime mult mai mare a liniilor ferate (estacada), astfel încât să dispară nevoia denivelărilor de sub ele. Astfel, ar scăpa şi Timişoara de aceste blocaje provocate de inundaţii.
Nici îngroparea şi nici ridicarea liniilor feroviare nu se vor face în2-3 ani, dar trebuie început proiectul, pentru că doar bătând pasul pe loc, înjurând lacurile pluviale sau hăhăind şi criticând că se vorbeşte despre „metrou”, nu se rezolvă problema.
METROUL. Proiectul „Timişoara – Vision 2030”, elaborat de Nicolae Robu împreună cu cea mai mare societate de institute de cercetare ştiinţifică aplicată din Europa, „Fraunhofer” (Germania), prin 2008, a luat în calcul această ipoteză de lucru, pentru ducerea în subteran a actualelor linii ferate ce trec prin centrul oraşului şi realizarea viitorului metrou ce va folosi aceeaşi structură feroviară, de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional, cu deja cunoscutele 5 staţii pe parcurs (Gara de Nord, Iulius Mall, Gara de Est, Grădina Zoo şi Aeroport).
ESTACADA – este a doua soluţie luată în calcul, prin construirea căii ferate suspendate, între Gara de Nord – Remetea Mare şi Giarmata.
Doar cei incapabili se tem de proiecte mari, iar „copiii” nici nu-şi pot închipui. Să nu mai râdem când e vorba despre proiecte pentru mai binele nostru, ci să le susţinem. Nimic din ceea ce este tehnic posibil, nu este imposibil de pus în practică!
