Acasă Eveniment Dezbatere publică „Angajarea persoanelor cu dizabilităţi”, la Timişoara

Dezbatere publică „Angajarea persoanelor cu dizabilităţi”, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Dezbaterea publică „Angajarea persoanelor cu dizabilităţi. Bune practici la nivel local” va avea loc, în Timişoara, vineri, 23 septembrie, de la ora 11:00, la Hotel Boavista.
Întâlnirea va reuni persoane cu dizabilităţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai mass media şi ai organizaţiilor neguvernamentale, într-o dezbatere care va genera o colecţie de bune practici în angajarea persoanelor aparţinând acestui grup vulnerabil. Cele mai relevante informaţii culese din teritoriu vor fi adunate într-o culegere de bune practici la nivel local, care va fi distribuită către primării, consilii judeţene, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din întreaga ţară. Au fost invitaţi: Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Rodica Negrea, directorul general D.G.A.S.P.C. Timiş, Liviu Neguţ, director executiv A.J.O.F.M. Timiş, Laila Onu, directorul Fundaţiei “Pentru Voi” Timişoara.
Evenimentul se înscrie în seria de opt dezbateri organizate la nivel naţional, în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Acţiunile vor marca finalul proiectului „Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii”.

 

Comentarii

comentarii