Acasă Actualitate Dezbrăcat, Manu Bennett, un actor din filmul Hobbitul a practicat haka, în...

Dezbrăcat, Manu Bennett, un actor din filmul Hobbitul a practicat haka, în situl de la Sarmisegetusa Regia – Video

428
DISTRIBUIȚI

Actorul neo-zeelandez Manu Bennett, cunoscut pentru rolurile din filmele ”Spartacus” și ”Hobbitul”, a vizitat situl UNESCO de la Sarmisegetusa Regia, din județul Hunedoara, unde a practicat haka, dezbrăcat.

“Acest loc are o puternică încărcătură spirituală”, a scris el pe conturile sale de socializare, cerând scuze agenților de pază, care l-au oprit în scurt timp. Haka este un ritual al populației maori din Noua Zeelandă, făcut celebru în lume de echipa de rugby a Noii Zeelande, potrivit glasul-hd.ro.

Actorul a postat o fotografie pe conturile sale de socializare, alături de care a scris: “Acesta este templul antic al Daciei. Poporul dac a locuit în acest oraș incredibil din munți, până când romanii au venit și l-au distrus complet, ștergând din istorie imaginile și poveștile culturii și religiei dacice. Mai la sud, la fel s-a întâmplat și cu tracii. Acest loc are o puternică încărcătură spirituală. Vă mulțumesc @comiccon.romania pentru că ați făcut posibilă această călătorie și scuzele mele sincere față de agenții de pază, care au fost alarmați pe moment, când am izbucnit în Haka, pentru a uni sau poate pentru a reuni spiritul Maori cu Dacii”, a scris actorul pe contul său de Instagram și pe cel de Facebook, scrie News.ro.

La momentul în care Manu Bennett a intrat în templu nu erau alți turiști, la Sarmisegetusa, iar agenții de pază ai sitului l-au oprit în scurt timp pe actor.

Comentarii

comentarii