Acasă Actualitate Doi turisti români, unul aflat în Insula Thassos şi un altul în...

Doi turisti români, unul aflat în Insula Thassos şi un altul în Paralia Katerini, testaţi pozitiv cu COVID-19

1500
DISTRIBUIȚI

Doi român aflaţi în Grecia au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu noul coronavirus, anunţă MAE, care precizează că unul dintre români se află în insula Thassos, iar al doilea în Paralia Katerini. Românul din Thassos este în carantină, într-un hotel, iar atât starea lui de sănătate, cât şi a celuilalt român, este bună. La sfârştiul săptămânii trecute, o româncă aflată în Insula Creta a fost diagnosticată cu COVID-19, ea aflându-se în prezent într-un hotel de carantină, sub monitorizare medicală. 

„În continuarea informaţiilor comunicate cu privire la situaţia turiştilor români aflaţi în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit datelor comunicate astăzi de către autorităţile locale elene Consulatului General al României la Salonic, un cetăţean român aflat în Insula Thassos şi un alt cetăţean român aflat în Paralia Katerini au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă remis, joi, News.ro.

 Ministerul oferă şi detalii despre starea de sănătate a celor doi români.

 „Cetăţeanul român aflat în insula Thassos a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată pentru efectuarea carantinei, iar starea sa de sănătate este bună. Reprezentanţii oficiului consular au contactat cetăţeanul român şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară dacă situaţia o va impune. Cetăţeanul român aflat în Paralia Katerini a contactat telefonic Consulatul General al României la Salonic, semnalând faptul că a fost anunţat de autorităţile elene asupra rezultatului pozitiv la testarea efectuată la intrarea pe teritoriul Greciei, starea acestuia de sănătate fiind de asemenea bună”, a precizat sursa citată.

 Ambasada României la Atena a întreprins demersuri de urgenţă pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităţilor centrale vizând situaţia cetăţenilor români depistaţi pozitiv, mai arată MAE

„Totodată, potrivit informaţiilor actualizate disponibile pe pagina https://travel.gov.gr, procedura aplicabilă turiştilor care sunt testaţi pentru infecţia cu COVID-19 la intrarea pe teritoriul Republicii Elene a fost modificată. Astfel, după efectuarea testării, persoanele în cauză îşi vor continua călătoria către destinaţia finală în aşteptarea rezultatului, care este comunicat în 24 de ore. Autorităţile elene recomandă ca, până la comunicarea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanţarea socială, să respecte recomandările adoptate la nivel local şi să îşi monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecţiei cu COVID-19. Persoanele testate vor fi contactate doar în cazul unui rezultat pozitiv”, conform comunicatului de presă.

Conform aceleiaşi surse oficiale, începând cu data 9 iulie a.c., completarea obligatorie a formularului electronic (Passenger Locator Form) de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) trebuie făcută cu cel puţin 24 de ore înainte de data călătoriei, şi nu cu 48 de ore cum era valabil iniţial.

MAE reaminteşte că nerespectarea obligaţiei de a completa acest formular este sancţionată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislaţiei elene în vigoare. Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr, unde sunt precizate şi condiţiile de călătorie valabile pentru această perioadă.

„Cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind testarea tuturor turiştilor la punctul de frontieră Kulata-Promachonas, Ambasada României la Atena a solicitat clarificări autorităţilor elene competente care au menţionat că, la acest moment, testarea se face în continuare aleatoriu, în limita numărului de teste disponibile”, mai spune MAE.

Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata – Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare. De asemenea, MAE menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

„Totodată, pentru a evita timpi suplimentari de aşteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ca cetăţenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 24 de ore anterior deplasării, şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit”, arată MAE.

Potrivit sursei menţionate, Ministerul Afacerilor Externe „reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076”.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii