Acasă Actualitate Dominic Fritz s-a implicat în scandalul creat de un consilier local USR...

Dominic Fritz s-a implicat în scandalul creat de un consilier local USR din Nițchidorf pentru că a fost evacuat de pe un teren al primăriei

DISTRIBUIȚI

După ce a dat-o lumii pe Herta Muller, comuna Nițchidorf a ajuns din nou în atenția opiniei publice. Și, din păcate, nu din cauza realizărilor primarului Dănuț Drăghici, ci din cauza unui consilier local USR, certat cu legea și cu bunul simț.

După ani de zile de conflicte cu primarul comunei, consilierul local USR Daniel Răducanu a decis să mai treacă un nivel de nesimțire și să acuze că a fost agresat fizic şi tâlhărit de membrii familiei primarului PSD. În ajutorul consilierului ”agresat” a sărit chiar șeful USR Timiș Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Care a mers de urgență la Nițchidorf pentru a se filma lângă degetul pansat al lui Răducanu.

”Nepotul primarului Dănuţ Drăghici l-ar fi asaltat pe consilier cu pumnii, lovindu-l în faţă şi rupându-i un deget. Un alt individ, angajat al unei companii cu care Primăria Niţchidorf lucrează, i-ar fi furat telefonul cu care Daniel Răducanu înregistra, mai arată sursa citată. ”Totul s-ar întâmplat sub privirile nepăsătoare ale fiului primarului”, transmite USR într-un comunicatul de presă.

„Motivul pentru comportamentul huliganic al membrilor familiei primarului PSD este că Daniel Răducanu punea întrebări, în calitatea sa de consilier local, în legătură cu o groapă ilegală de gunoi de la marginea satului, unde diverse persoane din anturajul primarului aruncau de ceva timp deşeuri provenite din activităţi de demolare şi construcţie. Agresiunea a avut loc chiar lângă groapa ilegală de gunoi, unde consilierul local USR venise la sesizarea unui consătean care îl avertizase că urmează ca cineva să arunce alte gunoaie pe câmp”, se precizează în același comunicat.

Firul evenimentelor este, însă, cu totul diferit față de ceea ce prezintă președintele USR Timiș, Dominic Fritz. O spune primarul Drăghici, o spun sătenii din comună și o spune chiar și PSD Timiș.

”Un scandal spontan izbucnit între mai mulți cetățeni din comuna Nițchidorf a căpătat conotații politice puternice, ajungându-se la acuzații grave și solicitări de demisii”, a transmis PSD Timiș.

La începutul acestei săptămâni, consilierul local USR din Nițchidorf, Daniel Răducanu, a fost înștiințat de un executor judecătoresc legat de faptul că urmează o procedură de executare silită pentru ocuparea ilegală a unui teren al primăriei pe care, atenție, desfășura ilegal o afacere de familie. La sosirea executorului judecătoresc, consilierul ”agresat” și-a ieșit din minți și a început să-i amenințe pe cei prezenți.

”Cinstitul și onestul USR-ist, încălca flagrant legea, dar asta nu spune nici el, nici Dominic Fritz. Marți, în 5 septembrie, ar fi avut loc altercația în care a fost implicat consilierul local USR și un nepot al primarului din Nițchidorf, iar de aici totul a escaladat politic.

Dominic Fritz, președinte al USR Timiș, a descins la Nițchidorf, a punctat la capitolul imagine printr-un clip postat pe Facebook, și a cerut, nici mai mult nici mai puțin, ministrului de Interne să nu mușamalizeze acest caz. Lucrurile sunt cât se poate de simple: dacă a existat o agresiune, este treaba organelor de anchetă să stabilească vinovații și să aplice măsurile care se impun, oricare ar fi acestea. Politizarea acestui incident este evidentă și scoate la iveală o disperare a liderului USR, Dominic Fritz, măcinat de scandalurile interne din partid. Dominic Fritz ar trebui să știe, însă, că un primar nu răspunde cu funcția pentru fapte comise de soția, copiii, verișorii sau bunicii săi”, se precizează în comunicatul PSD.

Conform primarului Dănuț Drăghici, conflictul cu consilierul a început chiar în prima zi de mandat. Acesta a avut numeroase ieșiri nervoase în ședințele consiliului local, fiind permanent împotriva proiectelor primăriei.

Comentarii

comentarii